Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Senator PNL: Supra-acciza pe motorină întoarce subvenția pentru agricultori la nivelul din 2010

Senator PNL: Supra-acciza pe motorină întoarce subvenția pentru agricultori la nivelul din 2010

26 martie 2014
Consumatori
energynomics

De la 1 aprilie, costurile lucrărilor agricole riscă să falimenteze mulţi fermieri, după ce acciza suplimentară de 7 cenţi pe litru va fi aplicată la preţul motorinei, spune deputatul PNL Costel Șoptică. În opinia deputatului, situaţia este critică, mai ales că Guvernul nu dă nici un semn că va întârzia aplicarea acestei noi taxe.

“Decizia de a creşte acciza la carburanţi cu 7 cenţi pe litru ar reduce sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, ceea ce ar diminua valoarea subvenţiei cu aproape 24%, ducând-o la începuturile sale (2010 – n.r.), când se aloca un leu pe litru de motorină”, suţine Şoptică într-o declaraţie politică.

Din punct de vedere financiar, agricultorii români sunt net dezavantajaţi, crede parlamentarul liberal, subliniind că fermierii de la noi au “unele dintre cele mai mici subvenţii de la Uniunea Europeană, iar creditele bancare sunt la dobânzi de câteva ori mai mari decât cele pentru fermierii din vestul continentului. A fost o luptă acerbă ca măcar motorina folosită în agricultură să beneficieze de acelaşi tratament fiscal precum cea utilizată în alte state comunitar”.

În 2010, autorităţile au acceptat ca motorina pentru agricultură să aibă acciza scăzută, aşa cum prevede Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Fermierii români au reclamat mereu avantajul concurenţial pe care îl au agricultorii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producţie.

Astfel, începând cu anul 2010, acciza la motorina pentru agricultură a scăzut la 21 de euro/1000 litri. “Diferenţa dintre rata accizei standard aplicabilă potrivit Codului fiscal şi rata accizei reduse reprezintă ajutor de stat sub formă de rambursare, a cărui valoare se determină în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii”, mai spune Şoptică.

În toamna lui 2013, liberalul aminteşte că a fost promovat un act normativ prin care se stabilesc fondurile bugetare ce urmau să susţină subvenţia la motorina pentru agricultură şi condiţiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Hotărârea de Guvern din 9 octombrie 2013 se referă la subvenţionarea accizei la motorina pentru agricultură utilizată în ultima parte a lui 2013 şi primele trei trimestre ale anului 2014. Rata redusă de impozitare se aplică motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.

“Guvernul Ponta din care a făcut parte şi Partidul Naţional Liberal a stabilit cele mai mari valori ale sprijinului pentru motorina pentru agricultură, subvenţia ajungând la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenţionare atingând 410 milioane de litri pentru întreaga perioadă vizată”, mai susţine Şoptică.

Sursa

Agrointel.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *