ALD Automotive are 11 ani de prezenţă pe piaţa de leasing operaţional în România. Inovaţia, digitalizarea şi protecţia mediului sunt liniile directoare ale activităţii ALD Automotive, direcţii concretizate în servicii şi soluţii pentru marii deţinători de flote auto din România. Am discutat cu Shane Dowling, Director General ALD Automotive, despre lecţiile învăţate în ultimele decenii şi despre noutăţile din 2016.
Stimate domnule Shane Dowling, În 2005, ALD Automotive a intrat pe piața din România și a pus bazele leasingului operațional. Cum arată lucrurile astăzi în România?
Leasingul operațional s-a modificat mult în acești ani. În 2005, când ALD Automotive a intrat în România, a fost printre primele companii internaționale din domeniu într-o piață la început. Doar clienții corporate cunoașteau produsul și îl foloseau aplicând modelul companiei mamă. Acum, după 11 ani, putem spune că, leasingul operațional devine din ce în ce mai cunoscut si vedem cum companiile locale si IMM-urile încep și ele să cunoască beneficiile acestei forme de finanțare.
Dacă analizăm și din perpectiva cifrelor, putem spune ca acest sector cunoaște o dezvoltare pozitivă, fiind forma de finanțare cu cea mai mare amploare din ultimii ani, înregistrând creșteri constante în fiecare an. De exemplu, în 2007, din cele 348.000 de autovehicule noi înmatriculate pe piața din România, doar 1,6% erau finanțate prin leasing operațional, în timp ce în 2012, procentajul a ajuns la 13%, la 17,3% în 2013 şi la 16% în 2014 şi 2015. În același timp, numărul autovehiculelor înmatriculate de companiile de leasing operațional a crescut constant, de la 9.600 în 2007, la 55.500 anul trecut, conform informațiilor provenite de la ASLO (Asociația Societăților de Leasing Operațional).
Vedem cum noi tendințe apar și cum evoluțiile de la nivel internațional încep să fie implementate și local. Fie că vorbim de digitalizarea serviciilor, de preocuparea companiilor către noile tehnologii ce susțin protejarea mediului înconjurător sau de apariția, chiar dacă încă la început, a soluțiilor de telematică, toate acestea contribuie la dezvoltarea acestei forme de finanțare și la o creștere a numărului de companii care utilizează acest produs.
În plus, încă de anul trecut, focusul companiilor de leasing operațional s-a îndreptat și spre alte segmente de piață, care au început să înțeleagă avantajele produselor și serviciilor oferite. IMM-urile au devenit interesante pentru jucătorii din domeniul leasingului, care au creat oferte dedicate, având în vedere potențialul acestui segment.
În decursul ultimilor ani am observat pe piața locală si o conștientizare sporită și un interes din ce în ce mai mare pentru reducerea amprentei de CO2, cu un accent clar pe strategia de CSR. Unul dintre produsele cheie oferite de ALD Automotive pentru a face față acestei provocări este oferta de leasing operațional pe vehicule electrice și hibride. Astfel, anul trecut, compania a realizat prima livrare a unei flote electrice către un client de top. Aceste inițiative sunt importante pentru strategia noastră viitoare și sperăm să vedem mai multe astfel de acțiuni de la clienții noștri.
O altă schimbare majoră în domeniul leasingului operațional în decursul ultimilor ani a fost integrarea tehnologiilor în activitatea de bază a managerilor de flote şi a utilizatorilor. Digitalizarea a schimbat modul în care acționăm, iar dorințele clienților se îndreaptă mai mult către mobilitate, rapiditate și ușurință în buna gestionare a managementului flotelor. Cu scopul de a răspunde acestor nevoi, am creat platforme şi aplicaţii ce permit contactarea și geolocalizarea furnizorilor, dar şi realizarea de analize şi rapoarte online în timp real pentru întreaga flotă gestionată. Pe parcursul lui 2016, vom continua să inovăm în domeniul digital și vom lansa noi inițiative.
Nevoile pentru serviciile de management al flotei s-au schimbat şi ele în ultima perioadă, iar în momentul de față se poate observa importanța prețului în defavoarea calității, cu influențe și asupra siguranței utilizatorilor. ALD Automotive nu face însă compromisuri când vine vorba de calitatea serviciilor cu care și-a obișnuit clienții și insistă asupra unei politici de întreținere și reparații pentru toate autovehiculele doar în service-urile de marcă. Mai mult, cu excepția cazului în care clienții solicită altfel, toate autovehiculele noastre sunt dotate cu anvelope premium. De asemenea, promovăm intens cursurile de condus defensiv și ecologic în parteneriat cu Academia Titi Aur, iar rezultatele înregistrate până în momentul de față arată o reducere semnificativă a costurilor de reparații pentru toți clienții noștri.
Fie că vorbim de digitalizarea serviciilor de leasing operațional, de noi categorii de clienți interesați de beneficiile unui astfel de produs sau de orientarea companiilor către flote cu un consum cât mai mic de CO2, este clar că tendințele de la nivel european sunt implementate și la nivel local, ceea ce conduce în mod evident la avantaje pentru toată lumea.
2015 a însemnat primul pas spre promovarea vehiculelor electrice și hibrid către clienți și angajați. Cum arată perspectivele acestei pieţe în prezent și care sunt principalele obstacole în dezvoltarea acestei pieţe?
Suntem una dintre companiile care promovează în mod activ conceptul de înverzire a parcului auto și a utilizării mijloacelor alternative de transport pentru că noi credem că avem responsabilitatea să îmbunătățim constant flota clienților noștri prin soluții ce privesc reducerea consumului de carburant și a emisiilor de CO2.
Astfel, ca urmare a a acestor acțiuni, am livrat în 2015 prima flotă electrică în leasing operațional către un client de top din România și avem discuții avansate și cu alți parteneri pentru adoptarea acestor noi tehnologii. Mai mult decât atât, anul trecut am achiziționat două autovehicule hibride pentru angajații ALD Automotive, iar clienții noștri testează în mod curent diverse modele de mașini electrice și hibride. Vedem în discuțiile cu ei un interes din ce în ce mai mare pentru diferite variante de transport alternativ, dar în același timp ne lovim și de reticența în ceea ce privește prețul încă ridicat comparativ cu un autovehicul tradițional și bineînțeles, lipsa unei infrastructuri potrivite. Sunt două considerente majore care îngreunează penetrarea pe piață a acestor tehnologii și trebuie găsite soluții împreună cu autoritățile și companiile private care activează în acest sector.
Dacă ne referim strict la mașinile electrice, încă este clar că un drum lung cu mașina electrică în România este în continuare imposibil, din cauza numărului mic de stații de încărcare. Pe de altă parte, numărul încă scăzut de mașini electrice existente pe șosele nu a impulsionat autoritățile în ceea ce privește investițiile în infrastructură. Astfel, cel puțin în etapa următoare, viitorul mașinilor electrice depinde de coerența măsurilor ce vor fi luate în două direcții majore: pe de o parte în suportul acordat construirii bornelor electrice de încărcare, iar pe de altă parte în acordarea de stimulente financiare pentru achiziția mașinilor electrice.
În ceea ce privește tehnologiile hibride, acestea sunt într-adevăr de mai multă vreme pe piață, inclusiv în România și au mai mulți susținători, datorită unei adaptări mai facile la condițiile de infrastructură. Practic, există foarte multe varietăți de mașini hibride (hibrid clasic sau hibrid plug-in), iar avantajul acestui tip de autovehicul este că se poate adapta destul de bine stilului de viață și de condus al posesorului. Dependența lor față de infrastructură, mult mai mică decât în cazul celor electrice, le poate face ca măcar în primă fază să primeze în alegerile clienților. Iar acest interes existent, combinat cu un program de stimulente financiare din partea autorităților, poate să conducă, pe viitor, la creșterea vânzărilor pentru aceste tipuri de autovehicle.
Este însă clar că lucrurile se îndreaptă într-o direcție pozitivă și drept dovadă este dublarea numărului de autovehicule eco achiziționate în 2015 comparativ cu 2014, acesta ajungând la 495 de unități. Noi facem toate eforturile să promovăm conceptul de înverzire a flotelor auto și îi încurajăm constant pe clienți să se gândească la astfel de alternative pentru flotele lor.
Ce modele electrice sunt disponibile în România şi în ce zone de preţ?
În prezent, pe piața locală, prețul se situează între 6.700 și 36.000 de euro pentru dotările standard. Cumpărătorii pot alege între BMW i3, Renault Zoe, Renault Twizy, Kangoo Z.E., Volkswagen e-Up!, Volkswagen e-Golf, Nissan Leaf alături de variantele second hand ale unor autovehicule care încă nu se comercializează în România.
Performanțele și dotările diferă de la model la model, la fel ca la orice tip de mașină, iar prețul crește odată cu nivelul de dotări, astfel încât mașinile electrice pot satisface nevoile unei game largi de clienți.
Care sunt obiectivele ALD România pentru 2016 şi în ce măsură sunt acestea legate de mobilitatea electrică?
Obiectivele pentru acest an vizează activitatea de dezvoltare a companiei, iar una dintre principalele ținte o reprezintă creșterea flotei și consolidarea portofoliului prin reînnoirea contractelor cu clienții existenți și încheierea de parteneriate cu clienți noi. Evident, întreaga activitate rămâne concentrată pe menținerea unui grad de satisfacție ridicat în ceea ce privește serviciile noastre.
Bineînțeles că obiectivele de dezvoltare ale companiei sunt legate și în acest an de mobilitatea electrică. Având în vedere tendințele internaționale și cele de pe plan local, vom continua inițiativele de susținere a înverzirii parcurilor auto și de promovare a autovehiculelor electrice și hibride. Ne dorim să creștem numărul de clienți care încearcă aceste tehnologii și, de asemenea, îi vom susține ca și în anii trecuți prin consultanță specializată pentru un diagnostic complet asupra flotei auto și prin identificarea acelor arii care pot fi optimizate din punct de vedere ecologic și economic.
Suntem conștienți că datorită obstacolelor privind infrastructura și a prețurilor încă relativ ridicate nu toți clienții vor face investiții în mobilitatea lor electrică. De aceea, ne vom continua eforturile în consilierea lor în vederea alegerii modelelor auto cu un consum mai mic de CO2 astfel încât să-i susținem în implementarea unor politici auto care să fie mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Un alt program pe care îl vom continua și în acest an se referă la cursurile de condus defensiv și ecologic, pe care le oferim utilizatorilor autovehiculelor ALD Automotive, în parteneriat cu Academia Titi Aur. Condusul defensiv și cel ecologic îmbunătățește siguranța rutieră a conducătorilor auto și are un impact economic și responsabil față de mediul înconjurător.
Totodată, IMM-urile vor beneficia în continuare de o atenție deosebită și vom oferi noi servicii și programe dedicate acestui segment, fie că sunt White Label, fie că sunt directe cu dealerii. Nu în ultimul rând, pentru că dorința de mobilitate a clienților noștri este tot mai pregnantă, devoltarea aplicațiilor mobile și a platformelor online, adaptate nevoilor lor, prin folosirea celor mai noi tehnologii, va fi prioritară pentru ALD Automotive în cursul acestui an.