Acasă » Interes general » Shell și PGGM, un fond de pensii din Olanda, vor licita pentru Eneco

Shell și PGGM, un fond de pensii din Olanda, vor licita pentru Eneco

16 ianuarie 2019
Interes general
energynomics

Royal Dutch Shell și compania de management a fondului de pensii din Olanda PGGM iau în considerare o ofertă comună pentru compania energetică olandeză Eneco, potrivit estimărilor analiștilor, cifrată la aproximativ 3 miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), potrivit Reuters.

Cele 53 de municipalități care dețin Eneco, ce a investit puternic în proiecte privind energia durabilă, au declarat în decembrie că își vor vinde participațiile prin licitație în cursul acestui an.

Shell și PGGM, care nu au oferit detalii financiare, au declarat că doresc „un angajament pe termen lung” cu Eneco, care este de așteptat să fie atractivă pentru companiile energetice care doresc să-și mărească expunerea în producția de energie regenerabilă.

„Suntem hotărâți să investim în energie durabilă, în special în Europa de Nord-Vest”, au declarat Shell și PGGM într-o scrisoare adresată Eneco.

Decizia de a vinde Eneco într-o licitație a dus la o dispută aprinsă între consiliul său de administrație și acționarii care doreau să-și vândă pachetele. Consiliul de administrație a spus că ar prefera o cotare la bursă sau o vânzare parțială care să asigure continuitatea ca o companie orientată spre surse regenerabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *