Siemens Energy a început mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii energetice din Republica Moldova. Inițial planificat pentru 14 stații, proiectul s-a extins la 35 de stații, reprezentând un pas important în creșterea rezilienței sistemului energetic și modernizarea rețelei Moldelectrica, a declarat Petru Rușeț, managing director al companiei.
„Colegii de la Siemens l-au finalizat foarte greu, dar cred că este un prim pas în creșterea rezilienței sistemului și în realizarea unor modernizări foarte serioase și bine făcute la Moldelectrica,” a spus Rușeț, cu ocazia conferinței Abordare regională: Chișinău 2024, organizate de Energynomics.
Siemens Energy are în derulare și un alt proiect pentru construcția a patru stații de transformare suplimentare. Un proiect deosebit de important este rețeaua de 400 kW din Chișinău, o premieră pentru țară. Lucrările sunt programate să înceapă în cel mai scurt timp. În octombrie 2020, Siemens Energy a inaugurat un centru regional de servicii, al doilea ca mărime din Europa, unde lucrează acum 1.200 de angajați, iar 1.100 dintre aceștia au fost angajați doar în doi ani. Obiectivul companiei este să ajungă la 2.000 de salariați.
„Studenții și absolvenții români au capacitate peste medie. Totul e să le dai proiecte atractive și să investești. La început aveam 200 de oameni,” a spus Rușeț.
El a subliniat, de asemenea, tendința de investiții din vestul Europei către piețe mai atractive, adăugând că o piață devine atractivă pentru investitori atunci când are acces la gaze și electricitate.
Conferința Abordare Regională Chișinău a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor noștri: Boglight Gaz Moldova, Elektra Renewable Support, Parapet GmbH, Siemens Energy, Simtel Team, SolaX Power, Transgaz, Waldevar Energy.