Siemens ar putea renunța la mii de locuri de muncă, în cadrul planurilor companiei de reviziuire a segmentului de producție de turbine pentru centrale energetice, în contextul în care creșterea energiei regenerabile reduce cererea pentru noi centrale electrice pe cărbune și gaze, spun surse citate de Reuters. “Sunt luate în considerare diferite scenarii”, a spus sursa citată, adăugând că detaliile schimbărilor din cadrul diviziei Power & Gas vor fi decise ulterior.
Revista germană Manager Magazin a citat anterior surse din companie care susțineau că Siemens ar putea să închidă sau să vândă până la 11 din cele 23 de fabrici Power & Gas din întreaga lume, care ar putea include unele unități aflate în orașele germane Erfurt și Goerlitz, according to Reuters.Totodată, Bloomberg a citat surse care afirmă că Siemens a planificat, de asemenea, restructurarea activității sale din segmentele Procesării Industriale și Motoarelor, care ar putea rezulta în reduceri substanțiale de personal.
Deși Siemens a declarat că ia în calcul în permanență direcția sa strategică, care ar putea include consolidarea unor segmente, compania a refuzat să spună dacă planifică măsuri de restructurare ale acestora.Compania a semnalat scăderi atât în cadrul diviziei de Power & Gas cât și a celei de Procese Industriale, indicând faptul că ar putea demara procese de restructurare.
Divizia Power & Gas se confruntă cu o cerere scăzută la nivel mondial pentru turbinele mari generatoare ale energiei electrice, în care Siemens s-a specializat, și despre care directorul financiar Ralf Thomas afirmă că are mai degrabă o problemă structurală, și nu una temporară.Divizia a raportat o scădere cu 41% a comenzilor și o scădere a profiturilor cu 23%, mult mai amplă decât se estimase, în al treilea trimestru fiscal care s-a încheiat în iunie.Divizia de Procese Industriale și Motoare a fost cea mai puțin profitabilă în trimestrul al patrulea, cu o marjă de profit de doar 4,7%, suferind o scădere a cererii pentru motoarele de mari dimensiuni pe care le furnizează pentru centralele electrice.