Acasă » Interes general » Sierra Quadrant: Reorganizarea, cuvântul de ordine în business în 2020

Sierra Quadrant: Reorganizarea, cuvântul de ordine în business în 2020

8 ianuarie 2020
Interes general
energynomics

Anul 2020 va fi, pentru multe dintre firmele din România, unul în care reorganizarea business-ului se va afla în prim-plan. Pe fondul provocărilor din mediul economic, de la creșterea costurilor operaționale la criza forței de muncă, multe companii își vor reconfigura afacerile, cu focus pe eficientizarea activității și evitarea blocajului financiar, estimează analiștii de la Sierra Quadrant.

După ce, în 2019, mediul de afaceri românesc a trecut printr-o adevărată curățenie generală, anticipată de Sierra Quadrant, peste 126.000 de firme fiind radiate sau dizolvate, cu 30% mai multe decât în anul precedent, în acest an cuvântul de ordine va fi reorganizarea business-ului, estimează compania, unul dintre principalii jucători din piața insolvenței din România.

,,Noul an va însemna, pentru multe dintre firmele românești, mai ales cele din sectorul IMM-urilor, un an de cotitură în care vor trebui să ia decizii strategice, absolut necesare. Creșterea costurilor operaționale, inclusiv în segmentul resurselor umane, dificultățile din zona de cash-flow și extinderea blocajului financiar vor determina o scădere a apetitului pentru investiții în multe sectoare ale economiei, o accentuare a procesului de dezintermediere, iar acest fenomen se va traduce printr-un amplu proces de reorganizare a business-urilor în multe parte dintre sectoarele economiei, de la comerț la industria prelucrătoare, agricultură, transporturi și construcții”, estimează analiștii Sierra Quadrant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *