O serie de mari jucători din piața producției de energie electrică din surse regenerabile spun că nu mai au nevoie de subvențiile acordate de stat prin schema certificatelor verzi deoarece și-au amortizat deja investițiile.
„Mari jucători din piață spun că nu mai au nevoie de susținere pentru că tehnologiile sunt mature și sunt proiecte care pot fi făcute fără sprijin de la stat. Băncile ar trebui să sprijine acest sector și să își asume și ele cota de risc rezonabilă de care se feresc”, a declarat Silvia Vlăsceanu, Executive Director al HENRO, în cadrul conferinței ”Mai multe regenerabile pentru România”, organizate de Energynomics.
Vlăsceanu a adăugat că un termen de recuperare a investiției într-o centrală eoliană sau fotovoltaică într-un an sau chiar într-un interval de patru ani este atipică având în vedere că în sectorul energetic recuperarea investițiilor se face de obicei în perioade mai mari de timp.
Totodată, piața de energie nu funcționează în prezent pe principiul cererii și ofertei în mod concurențial și corect, iar companiile din domeniu nu pot să încheie contracte pe termen lung inclusiv din cauza lipsei de predictibilitate legislativă.
”Până când piața nu va începe să funcționeze din nou fără intervenții administrative și legislative nu cred că e cazul să vorbim de o nouă schemă de sprijin”, a afirmat Vlăsceanu.
Potrivit lui Vlăsceanu, în urmă cu 15 ani, România a introdus o schemă de sprijin pentru energiile regenerabile și ”lăcomia unora” a dus până la urmă la distorsiuni în aplicarea acesteia. În prezent, România creează un context în care investițiile în energii regenerabile sunt din nou atractive, inclusiv pentru persoanele fizice.
”Nicio țară nu e pregătită pentru prosumatori, iar unele au interzis racordarea prosumatorilor, cel puțin persoane fizice tocmai pentru că sistemul, în special rețelele, nu sunt pregătite pe deplin”, a precizat ea.
Pentru reducerea suprasolicitării rețelelor electrice, investitorii în capacități energetice din surse regenerabile ar trebuie să se asigure că locurile de consum sunt cât mai aproape de locul de producție.
Companiile membre ale HENRO, respectiv Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Elcen, CE Oltenia și Romgaz asigură aproximativ 70 % din energia electrică livrată în sistemul electroenergetic național (SEN).
Conferința ”Mai multe regenerabile pentru România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor săi, între care Alive Capital, Astrasun, BCR, EnergoBit, Elektra Renewable Support, Eximprod, Ensys Renewable Solution, ING Bank, LAPP Romania, Metacon, Noark, Photomate, REI Grup, TAW Energy, Volt, Wiren.