Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, solicită Guvernului să aplice “imediat” prevederile ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali energointensivi şi susţine că, în caz contrar, în următoarele săptămâni se poate ajunge la faliment.
Într-un comunicat de presă al Sindicatului Liber Aluministul citat de Agerpres, Popescu punctează că Alro, mare consumator de energie, nu a primit încă sprijin conform schemei de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, această schemă fiind autorizată de Comisia Europeană la începutul lunii mai.
“Sindicatul Liber Aluministul atrage atenţia Guvernului României precum şi clasei politice de astăzi asupra situaţiei disperate în care se află marile companii având în vedere două aspecte: 1. Sprijinul acordat pe perioada pandemiei COVID-19; 2. Obligativitatea asigurării unui climat de afaceri în acelaşi nivel de competitivitate pentru marii consumatori de electricitate din Uniunea Europeană. Suntem deja în al doisprezecelea ceas din punct de vedere al funcţionării marilor companii şi al păstrării locurilor de muncă, din cauza tergiversării punerii în aplicare a măsurilor concrete, coerente şi necesare pentru relansarea industriei româneşti”, se arată în comunicat.
“Deşi Comisia Europeană a aprobat compensarea pentru companiile mari consumatoare de energie pentru preţurile mai ridicate ale electricităţii rezultând din costurile emisiilor indirecte (emisiile de dioxid de carbon introduse în preţul de energie), conform sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), şi Guvernul României a adoptat OUG-ul prin care se instituie schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, până la această dată nu am primit niciun fel de sprijin”, spun sindicaliştii.