Acasă » Interes general » Sindicatele Alro Slatina anunță un nou protest pe 6 ianuarie

Sindicatele Alro Slatina anunță un nou protest pe 6 ianuarie

4 ianuarie 2022
Interes general
energynomics

Seria protestelor la Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, continuă cu un miting de protest al angajaţilor în faţa Prefecturii Judeţului Olt în data de 6 ianuarie 2022.

Astfel, patru sindicate ale salariaţilor – Sindicatul Liber Aluministul, Sindicatul Alro Product, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Liber Alro – au anunţat mai multe acţiuni de protest în perioada următoare.

“Vor participa angajaţii întreprinderii ALRO S.A. şi angajaţii altor întreprinderi care sunt afectaţi în mod direct sau indirect de reducerea capacităţii de producţie a ALRO S.A. prin închiderea a 60% din capacităţi şi trimiterea în şomaj tehnic a peste 1.500 de angajaţi”, transmit reprezentanţii sindicatelor într-un comunicat de presă citat de zf.ro.

Noile acțiuni au loc după ce, pe 30 decembrie, în faţa sediului companiei a fost organizat un alt protest ca reacţie la perspectivele intrării în şomaj tehnic a peste 1.300 de salariaţi, pe fondul reducerii capacităţii de producţie.

“Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică şi gaze nu îşi încetează acţiunile de speculă, distrugând în acest mod ireversibil industria din România. Vă comunicăm faptul că în aceeaşi situaţie dezastruoasă nu ne aflăm numai noi, ci se află toată industria din România, intrată într-o comă profundă în care se zbate fără scăpare din ghearele speculanţilor de energie electrică şi gaze. Sute de mii de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă din cauza a cel mult 50 de ,şmecheri’ care se cred stăpânii energiei electrice şi a gazului românesc”, susțin sindicaliștii.

Ei spun că la demersurile făcute de conducere şi sindicate la “Preşedenţia României, Guvernului României, în special domnului Prim Ministru Nicolae Ciucă, Ministrului Energiei, Ministrului Muncii, Ministrului de Finanţe, Ministrului Economiei, Prefectului Judeţului Olt nu au fost luate în considerare şi nici până astăzi nu s-a primit nici un răspuns”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *