Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), se confruntă cu o criză de personal care ar putea conduce, în viitor, la oprirea activităţii, dacă actuala conducere a producătorului de energie electrică nu va lua măsurile necesare pentru completarea deficitului de angajaţi, a susținut miercuri Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, citat de Agerpres.
În opinia reprezentanţilor Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, factorii de decizie de la conducerea termocentralei sunt principalii vinovaţi pentru neasigurarea şi completarea necesarului de personal pe termen scurt, mediu şi lung. Fapt pentru care sindicaliștii cer numirea de urgență a unei ”conduceri competente”.
„Pe lângă faptul că Termocentrala Mintia nu a putut funcţiona în această iarnă la capacitate maximă din cauza lipsei stocurilor de cărbune, lucru ce a dus la realizarea unor venituri mult sub cele posibile, riscă acum să îşi oprească activitatea din cauza lipsei de personal, fără ca responsabilii să fie traşi la răspundere”, se menţionează într-o notă a organizaţiei sindicale, conform Cotidianul.ro.
Potrivit liderului sindical Cristian Iştoc, principalul motiv care a dus la reducerea personalului este legat de pensionările masive din ultima perioadă, în paralel cu blocarea angajărilor, deşi acestea ar fi fost necesare în mai multe sectoare de activitate.