Acasă » Petrol și Gaze » Sindicatul Cartel Alfa solicită guvernului convocarea Consiliului Tripartit pentru a negocia vânzarea gazelor pe bursă

Sindicatul Cartel Alfa solicită guvernului convocarea Consiliului Tripartit pentru a negocia vânzarea gazelor pe bursă

19 mai 2017
Consumatori
energynomics

Sindicaliștii de la Cartel Alfa solicită guvernului să convoace Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social pentru a discuta despre vânzarea gazului exclusiv prin bursă, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.

“Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa salută rezultatele Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor cu privire la modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, în sensul reglementării extracţiei de gaze naturale pe teritoriul României.

În urma discuţiilor cu federaţiile patronale şi federaţiile sindicale din domeniu, s-a convenit soluţia, acceptată de Comisia pentru industrii şi servicii, potrivit căreia, gazul provenit din producţie internă să fie tranzacţionat prin intermediul unei burse unice, în aşa fel încât preţul să se formeze pe baza cererii şi a ofertei şi orice unitate de exploatare să poată să vândă gazul produs, în mod transparent, beneficiarilor, pe plan intern sau extern”, menţionează sursa citată.

Cartel Alfa speră ca acest fapt să conducă la micşorarea preţului la gazele naturale extrase în România în beneficiul atât al industriei autohtone, cât şi al cetăţenilor români, conform Agerpres.

“Solicităm primului ministru să convoace Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, având pe ordinea de zi această reglementare, cu consecinţe extrem de importante asupra întregii industrii din ţară”, informează Cartel Alfa.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat joi că Bursa Română de Mărfuri este momentan singura platformă unde se realizează tranzacţii cu gaze naturale, iar eliminarea ei din piaţă nu este oportună

El a fost întrebat care este punctul de vedere al Consiliului Concurenţei privind amendamentul votat marţi în Comisia de industrii din Camera Deputaţilor, potrivit căruia singura bursă licenţiată pentru tranzacţia de gaze naturale va fi OPCOM.

“Punctul nostru de vedere, similar cu al ANRE (Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie – n.r.), este în esenţă de a menţine ordonanţa şi inclusiv de a menţine două platforme de tranzacţionare, având în vedere faptul că BRM tranzacţionează deja gaze şi atunci dacă nu suntem mulţumiţi de modul cum funcţionează BRM poate că varianta ar fi mai degrabă să îi punem anumite condiţii, să fie mai bine reglementat, dar nu ştiu dacă e o soluţie optimă să eliminăm un actor care e deja prezent pe piaţă”, a spus Chiriţoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *