Acasă » Electricitate » SMEmPower Efficiency – un program de promovare a eficienței energetice pentru IMM-uri

SMEmPower Efficiency – un program de promovare a eficienței energetice pentru IMM-uri

8 martie 2020
Electricitate
energynomics

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Servelect (SVT) și Societatea Auditorilor și Managerilor Energetici din România (SAMER) au lansat proiectul SMEmPower Efficiency, finanțat prin programul european Orizont 2020.

Prin SMEmPower Efficiency companiile de tip IMM vor fi sprijinite pentru dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul energiei, eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru pregătirea și aplicarea unor planuri de acțiune care să fie puse în practică, cu rezultate măsurabile și monitorizate în proiect. Concret, UTCN lansează cursuri post-universitare de scurtă durată pe mai multe paliere de abordare, atât pentru specialiști care promovează eficiența producerii și utilizării energiei, cât și pentru non-specialiști în energie din companii în special de tip IMM, personal tehnic și administrativ din universități, autorități publice locale, parcuri industriale etc.

Servelect va realiza instrumente online utile și evaluări energetice preliminare și va asista cursanții Universității în pregătirea unor planuri de acțiune și în implementarea lor.

SAMER va contribui la promovarea și extinderea abordării în rândul auditorilor și managerilor energetici din România, pentru ca și aceștia să utilizeze instrumentele și materialele utile din proiect, în relația cu beneficiarii lor.

Inițiativa SMEmPower Efficiency este susținută de Comisia Europeană și va materializa în România prin parteneriatul public (UTCN) – privat (SVT).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *