Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București va organiza în data de 28-29 septembrie 2018 cea de a treia ediție a Bucharest Security Conference. Aceasta abordează subiecte actuale în domeniul securității și apărării Euro Atlantice.
Bucharest Security Conference este un eveniment organizat de către NATO Partnerships Studies Center din cadrul SNSPA, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și Cartierului General al NATO. Evenimentul reprezintă o platformă anuală pentru analiza și dezbaterea mediului de securitate Euro-Atlantic, acordând o atenție sporită Europei Centrale și de Est, zonei Mării Negre și amenințărilor hibride la adresa securității Aliate.
Conferința va reuni înalți oficiali ai NATO, UE, reprezentanți ai Formatului regional de cooperare București 9 dar și ai altor state precum SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Moldova, Serbia sau distinși reprezentanți ai domeniului academic și de cercetare.
Agenda conferinței cuprinde dezbateri și discuții pe teme relevante precum evoluția relațiilor dintre Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică, securitatea regională, rolul comunicării strategice în arhitectura de securitate Euro Atlantică, reziliența, războiul hibrid, securitatea Balcanilor de Vest, securitatea energetică, securitatea cibernetică.
Pentru mai multe detalii și înregistrare, accesați site-ul BSC.
Facebook Page: Bucharest Security Conference