Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » SOCAR a venit la Ministerul Economiei pentru discuții referitoare la privatizarea Oltchim

SOCAR a venit la Ministerul Economiei pentru discuții referitoare la privatizarea Oltchim

17 decembrie 2013
Petrol și Gaze
energynomics

Vicepreședintele companiei naționale azere de petrol și gaze SOCAR a discutat luni cu Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, despre participarea la privatizarea combinatului Oltchim. După discuția de la Minister, vicepreședintele companiei azere s-a deplasat la Râmnicu Vâlcea pentru o vizită la platforma chimică din localitate.

Liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev, a declarat pentru Agerpres că azerii de la SOCAR sunt cu siguranță interesați de preluarea Oltchim. „După discuțiile de la minister au venit aici, la Râmnicu Vâlcea, pentru a vizita platforma chimică. Nu poate decât să ne bucure acest interes de la companii serioase în privința perspectivelor de privatizare ale combinatului vâlcean”, a declarat liderul de sindicat.

Tot Agerpress îl citează pe Corneliu Cernev cu o declarație foarte interesantă referitoare la existența unei solicitări adresată Ministerului Economiei de către consorțiul chinez compus din Baota Petrochemical Group, Hengchao Sun și Junlun Petroleum Co. Ltd. Potrivit spuselor liderului de sindicat, cele trei companii ar dori ca privatizarea fixată pentru februarie 2014 să fie amânată pentru a participa și ele la licitație. Între timp, consorțiul chinez ar asigura un credit de funcționare de 20 de milioane de euro pentru combinat.

La cererea celor trei companii din China a fost semnată pe 26 noiembrie o scrisoare de intenție de participare la licitația pentru platforma chimică vâlceană. Semnatarii scrisorii sunt Ministrul Economiei, administratorii judiciari ai Oltchim și președinții companiilor chineze care compun consorțiul amintit.

Cu privire la SOCAR, interesul companiei azere pentru Oltchim are cel puțin 3 ani vechime. Agerpres amintește o declarație din iulie a premierului Victor Ponta care spunea: “SOCAR a venit în România să cumpere Oltchim și au fost tratați cu refuz, în 2009, dacă nu mă înșel. Între timp și-au cumpărat un fel de Oltchim, o societate similară în Turcia, și atunci singura soluție pe care o vom discuta când vin la București este integrarea producției din Turcia cu cea din România.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *