Filiala din România a companiei petroliere naţionale din Azerbaidjan, Socar a deschis a doua benzinărie din Bucureşti, iar staţia permite şi încărcarea maşinilor electrice. Prin noua investiţie, compania SOCAR si ajunge la 36 de staţii de alimentare în România, potrivit unui comunicat al companiei.
“Benzinaria este prevazută cu tehnologie de ultimă generaţie, deţine dotări prietenoase cu mediul, respectiv staţie de reincarcare maşini electrice, jetwash (cu autoservire), asigură facilităţi de achiziţie roviniete si taxă de trecere pod Feteşti, terminal de plăti facturi, utilităţi, reincărcări cartele telefonice, etc”, se arată într-un comunicat al Socar.
Clienţii pot găsi ca şi în alte staţii de alimentare SOCAR, produsele tradiţionale ale gastronomiei din Azerbaijan – cafeaua la nisip şi sucul de rodie, cât şi alte produse alimentare, nealimentare sau accesorii pentru maşină.
SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş şi Bucureşti.
Socar este compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan. Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin compania SOCAR Petroleum S.A. şi prin crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional, conform economica.net. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 36 de staţii de alimentare. Până în prezent, compania a creat aproximativ 450 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.