Producătorul chinez de invertoare SolaX Power a anunțat deschiderea unui centru de training și certificare în România, a declarat Robert Kenderessy, Regional Sales Manager pentru zona Balcanilor.
„Începem să facem un centru de training și certificare în România, adică putem școli orice instalator care automat să intre în clubul tehnicienilor”, a declarat Kenderessy, cu ocazia conferinței Abordare regională: Chișinău 2024, organizate de Energynomics.
În Germania, compania a atins o cotă de piață de 20% pentru invertoarele hibride, iar în Cehia, SolaX Power deține 80% din piață, cu 180.000 de invertoare instalate.
Compania are capacitatea de a produce 676 de module de baterii, cu posibilitatea de a crește capacitatea de producție cu 200% în caz de necesitate. De asemenea, SolaX Power poate produce aproape 10 GW de putere în invertoare, cu o potențială creștere de 300% dacă cererea o impune.
Conferința Abordare Regională Chișinău a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor noștri: Boglight Gaz Moldova, Elektra Renewable Support, Parapet GmbH, Siemens Energy, Simtel Team, SolaX Power, Transgaz, Waldevar Energy.