Acasă » Petrol și Gaze » Sorin Gal (ANRM): Amendarea legii petrolului este o urgență; sunt blocate proiecte de 100 de milioane de dolari

Sorin Gal (ANRM): Amendarea legii petrolului este o urgență; sunt blocate proiecte de 100 de milioane de dolari

energynomics

Companiile petroliere au în așteptare proiecte de peste 100 de milioane de dolari, ca urmare a faptului că nu se înțeleg cu proprietarii terenurilor unde ar urma să desfășoare lucrările de explorare și producție, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Sorin Gal, director general în cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).

În opinia lui Sorin Gal, legislația din sectorul petrolier trebuie modificată cât mai repede, întrucât în acest moment prevederile legislative nu sunt suficient de clare pentru a rezolva situația.

Agerpres: Au existat cazuri de diferende între companiile petroliere și proprietarii de terenuri care refuză să le acorde acestora accesul pe teren. La ce soluții apelează companiile?

Sorin Gal: Pot intenta procese sau, prin organizații asociative, patronale, pot lansa inițiative de modificare a Legii petrolului, pot face memorii sau informări către diferitele structuri ale administrației publice centrale și locale. Din păcate, legea din România nu este foarte clară. Ne aflăm în situația în care avem un ou, proprietarii terenurilor au coaja, iar statul gălbenușul — asta spune Constituția. Proprietarul se opune că altcineva să vină să spargă coajă că să ajungă la gălbenuș. Noi căutăm soluții de a modifica Legea petrolului prin care să putem interveni în acest proces fără a afecta dreptul de proprietate, care este garantat de Constituție. Însă, aflându-ne în an electoral, eu sunt pesimist de rezolvarea pe termen scurt a problemelor.

Agerpres: Când credeți că se vor rezolva aceste probleme legislative?

Sorin Gal: De exemplu, Legea petrolului poate fi amendată printr-o ordonanță de urgență. Eu cred că este o urgență pentru că pe zona de explorare sunt blocate proiecte de peste 100 de milioane de dolari, iar pe orizontală și pe verticală efectul este mult mai mare. Toate companiile românești de foraj sunt în insolvență și sunt într-o situație critică. Vom ajunge, la un moment dat, să pierdem foarte multe locuri de muncă și venituri colectate la bugetul de stat din taxe și redevențe.

Pe de altă parte, directorul general al Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse/Rezerve Petrol a arătat că, în urma unor analize realizate de ANRM alături de asociațiile patronale ale investitorilor din industria de petrol, există premise pentru a fi desecretizate, pe viitor, toate informațiile geologice și acordurile petroliere din România.

„La mijlocul anilor 2000, odată cu modificarea legii secretului de stat și apariția legii secretului de serviciu, ele au fost secretizate. Pe de altă parte, unele documentații care erau secret de stat au fost trecute într-o categorie inferioară, iar altele au fost desecretizate total. În ultimul an am trecut la o analiză alături de asociațiile patronale ale investitorilor din industria de petrol ROPEPCA și ARCOMN și există premise de a desecretiza prin ordin al președintelui ANRM toate informațiile geologice și acordurile petroliere din România cu păstrarea confidențialității anumitor date. În altă ordine de idei, tot ce s-a licitat la Runda a 10-a și tot ce s-a referit la zona de vest a țării nu vizează gazele de șist, ci doar hidrocarburile convenționale, care sunt exploatate acolo de mai bine de 50 de ani, iar companiile care lucrează acolo au cerut și cer în continuare desecretizarea acordurilor petroliere.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *