Acasă » Electricitate » Sorinel Gheorghe Boza este noul președinte al Directoratului CE Oltenia

Sorinel Gheorghe Boza este noul președinte al Directoratului CE Oltenia

4 ianuarie 2017
Cogenerare
energynomics

Sorinel Gheorghe Boza este noul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul de servicii energetice din România. Acesta a fost numit la 21 decembrie 2016 potrivit unei hotărâri a Consiliului de Supraveghere. Sorinel Gheorghe Boza este absolvent al Universității de Petrol și Gaze cu diplomă de inginer mecanic și electric, în anul 1995, și a urmat ulterior o serie de cursuri postuniversitare în domeniul managementului în cadrul unor universități din Virginia, Paris, Shanghai, arată un comunicat al Complexului Energetic Oltenia.

În perioada 2005 – 2016, a deţinut succesiv funcţiile de director de investiţii şi mentenanţă la Lafarge Ciment în Republica Moldova, director industrial la Lafarge Gypsum România şi director de operaţiuni industriale la Imerys Group France.

Directoratul CE Oltenia este format începând cu 21 decembrie 2016 din Sorinel Gheorghe Boza, în funcţia de preşedinte, şi trei membri: Laurenţiu Ciobotărică, Daniel Antonie şi Ovidiu Bălăcescu.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Producătorul de energie are în prezent aproximativ 14.000 de angajaţi.

Compania se află într-o situaţie financiară dificilă şi estimează un profit net de 600.000 lei (133.000 euro), după pierderi de 961 milioane lei (213,5 milioane euro) anul trecut, potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli.

În prima jumătate a acestui an, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), comparativ cu un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Cota de piaţă a companiei a scăzut la 17,9%, de la 18,4% în primul semestru din 2015.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *