Guvernul Spaniei a publicat un nou obiectiv climatic care vizează un mix de energie electrică regenerabilă de 100% până în 2050, cu obiective care depășesc pe cele adoptate de UE și interzic explorările noi de gaz și petrol.
În proiectul de lege prezentat marți (13 noiembrie), guvernul socialist al Spaniei își prezintă planurile pentru 2030 și 2050, în timp ce țările din UE își pun amprenta asupra strategiilor climatice naționale cerute legal de Bruxelles, conform Euractiv.com.
Obiectivul principal va fi ca Spania, cea de-a cincea economie europeană, să genereze 70% din energia electrică provenita din surse regenerabile pana in 2030, înainte de a se baza pe 100% pe energia eoliană, solară, din hidrocentrale etc.
James Watson , de la asociația SolarPower Europe, spune că „este interesant să vedem Spania stabilind un obiectiv cu potențial regenerabil de 100%”, confirmând faptul că „este posibil ca marile economii să poată genera un mix total de energii regenerabile în viitorul apropiat”.
În 2016, Agenția Internațională pentru Energie a raportat că cererea spaniolă privind energia electrică e deja satisfăcută în mare parte din surse regenerabile, care în ansamblu reprezintă 23%, urmate îndeaproape de energia nucleară, care generează puțin peste 20%.
Ecologizarea sectorului electricității înseamnă, de asemenea, că Spania va urmări reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% până în 2030 și cu până la 90% până în 2050. Nivelurile actuale sunt cu 17% mai mari față de nivelurile inițiale din 1990, ceea ce se traduce printr-o scădere cu 37% până în 2020.
Proiectul de lege menționează, de asemenea, o strategie cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 care ar trebui să înscrie calea națiunii iberice către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.