Acasă » Petrol și Gaze » Stab, Engie: Proiectul autorităţilor de extindere a reţelei de gaze poate prezenta riscuri

Stab, Engie: Proiectul autorităţilor de extindere a reţelei de gaze poate prezenta riscuri

7 septembrie 2020
Consumatori
energynomics

Proiectul autorităţilor de extindere a reţelei de gaze seamănă cu legenda Meşterului Manole şi trebuie să fim foarte atenţi să nu facem mai mult rău, plecând de la o intenţie bună, a declarat Eric Stab, directorul general al Engie România, în conferinţa online FOREN 2020.

„Aud mereu că România nu este suficient de gazeificată, în comparaţie cu alte ţări, că trebuie să se întâmple mult mai multe din acest punct de vedere. Este adevărat, dar nu trebuie să uităm de unde am plecat, de fapt”, a susţinut Stab, citat de Agerpres.

El a amintit că Engie conectează în jur de 50.000 – 60.000 de noi consumatori pe an.

„Nu cred că există o ţară în UE care are o astfel de creştere a conectărilor la reţea şi este un efort investiţional major pentru operatori. Există o dorinţă legitimă de a merge mai departe. Există un potenţial de a merge mai departe, dar întrebarea este cum vom ajunge acolo”, a continuat Stab.

Oficialul Engie a amintit că unele dintre eforturile legislative făcute în acest sens, precum Legea 155/2020 (de modificare a Legii 123/2012) s-ar putea să fie contraproductive şi ar putea duce la inversul efectului scontat, care este dezvoltarea sustenabilă a reţelei de gaze.

„Poate fi asemănată situaţia cu legenda Meşterului Manole, pe care toată lumea o ştie, chiar şi străini ca mine. Ştim ce s-a întâmplat cu meşterul Manole şi cu soţia sa, când a încercat să construiască mănăstirea Curtea de Argeş şi a finalizat prin a se sacrifica pe sine, familia sa şi echipa sa. Trebuie să avem mare grijă pe viitor, că avem intenţii bune să construim – construirea unei mănăstiri e o intenţie bună, construirea unei reţele de gaze e o intenţie bună, dar nu trebuie să o facem într-un fel în care să ne autosacrificăm”, a susţinut Stab.

Potrivit acestuia, sunt multe legende cu înţelesuri în folclorul românesc şi trebuie să-l avem pe Manole în minte când facem politici energetice.

„Liberalizarea e o veste bună, procesul merge bine, concurenţa creşte. Vedem că preţurile au o tendinţă de stagnare şi scădere, vedem şi o îmbunătăţire în ceea ce priveşte designul pieţei, credem că Gas Release Program generează lichiditate pe piaţa angro, care începe să semene cu ceea ce ştim din alte ţări”, a completat responsabilul companiei energetice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *