Prețurile producției industriale ale Uniunii Europene au înregistrat cele mai mari scăderi în sectorul energetic (-5,4%), în industria bunurilor care nu sunt de folosință îndelungată și în industria bunurilor intermediare (-0,5%). În schimb, s-au înregistrat creșteri de 0,8% în industria bunurilor de folosință îndelungată și de 0,6% în industria bunurilor de capital, conform Eurostat.
Prețurile producției industriale au scăzut cu 1,4% în zona monedei euro și cu 1,6% în toată Uniunea Europeană în septembrie 2014 comparativ cu perioada similară din 2013, singurele creșteri fiind înregistrate în România, Letonia și Grecia.
Cele mai semnificative scăderi ale prețurilor producției industriale au fost înregistrate în Lituania (-5,6%), Belgia și Slovacia (-3,9%). Singurele creșteri de prețuri la producția industrială au fost înregistrate în România (+0,4%), Letonia (+0,2%) și Grecia (+0,1%), conform Agerpres. În septembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, prețurile producției industriale au crescut cu 0,2% în zona euro și cu 0,1% în toată Uniunea Europeană.
Pe categorii de bunuri, prețurile producției industriale în UE au înregistrat o scădere de 0,3% în industria bunurilor care nu sunt de folosință îndelungată și s-au înregistrat creșteri în cazul sectorului energetic (0,6%).
Cele mai mari creșteri de prețuri la producția industrială au fost înregistrate în Estonia (+1,1%), Danemarca, Spania, Franța și Olanda (+0,5%) iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Marea Britanie (-0,4%), Cehia (-0,3%), Lituania, Polonia și Portugalia (-0,2%), România, Cipru și Slovacia (-0,1%).