Acasă » Electricitate » Ştefan-Alexandru Frangulea, noul director financiar al Electrica

Ştefan-Alexandru Frangulea, noul director financiar al Electrica

4 ianuarie 2022
Distribuţie
energynomics

Ştefan-Alexandru Frangulea a fost numit director financiar interimar al companiei Electrica, pentru un mandat valabil până în 31 decembrie 2022, informează compania.

„(…)În data de 3 ianuarie 2022, contractul de mandat de Director Financiar al domnului Mihai Darie încetează efectiv, prin ajungerea la termenul de patru ani. Totodată, în cadrul şedinţei din 3 ianuarie 2022, Consiliul de Administraţie al Societăţii a hotărât numirea domnului Ştefan-Alexandru Frangulea, cetăţean român, în calitate de director executiv interimar Direcţia Financiară, începând cu data de 4 ianuarie 2022 şi până la 31 decembrie 2022”, se arată în comunicatul Electrica transmis luni Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

Ştefan Frangulea are o experienţă de peste 20 de ani în sectoarele financiar-bancar şi energetic, în domenii precum: servicii bancare pentru corporaţii, trezorerie corporatistă, finanţe corporative, strategie, pieţe financiare şi de capital, management general, dezvoltarea afacerii, în poziţii
executive şi de management.

În februarie 2018, Frangulea s-a alăturat echipei Electrica, ocupând poziţia de Director Departament Trezorerie. De asemenea, din primăvara anului 2019, acesta a fost membru al Consiliilor de Administraţie ale celor trei filiale de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica, SDEE Transilvania Nord SA, SDEE Transilvania Sud SA şi SDEE Muntenia Nord SA. În prezent, în urma fuziunii celor trei filiale, la sfârşitul anului 2020, Ştefan-Alexandru Frangulea este membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Distribuţie Energie Electrică România S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *