O nouă capacitate de producere a energiei din hidrogen ar putea fi construită pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii de 0,5-1 miliard de euro, a declarat omul de afaceri Ştefan Vuza, proprietarul combinatului petrochimic.
Fabrica de hidrogen ar urma să fie finanţată din fonduri europene, prin Green Deal şi Fondul de Eficienţă Energetică. Acesta ar putea fi un proiect de ţară, România urmând să fie printre primele state din Uniunea Europeană unde ar exista o astfel de capacitate, a precizat Vuza, potrivit Agerpres.
”În 2018, Chimcomplex a luat un credit de pe piaţa financiară londoneză şi am cumpărat toate activele de la Râmnicu Vâlcea, cu 164 de milioane de euro şi acum credem că procesul de fuziune s-a încheiat, cu toate că doar 80% suntem în ţintă, dar e bine. Cele două combinate sunt într-o sinergie, lucrează împreună şi am şi demarat chiar din primul an programele de investiţii necesare. Le ştiam din auditurile dinainte de achiziţie.
Putem să spunem astfel că am investit în primii trei ani 40 de milioane de euro şi în acest an, acesta este al treilea, o nouă secţie de polioli va fi pusă în funcţiune, după ultimele tehnologii. Mai ales digitalizarea de care vorbeam începem şi noi să o aplicăm. Deci este bine, mergem pe culoarul pe care trebuie, investiţiile sunt în curs, zona este foarte dinamică şi sunt foarte multe oportunităţi de a ne dezvolta.
Aceasta în condiţiile în care la Oltchim există experienţa necesară unui astfel de proiect, aici existând deja un institut de cercetare în hidrogen şi criogenie, iar combinatul are inclusiv posibilitatea de a capta dioxid de carbon. Oltchim urmăreşte să atragă în proiect şi alţi jucători din industria chimică românească, precum Azomureş, Terapia şi facultăţile de profil”, a spus el.