Acasă » Interes general » Ştefăniță Munteanu a fost ales preşedinte al Directoratului Transelectrica

Ştefăniță Munteanu a fost ales preşedinte al Directoratului Transelectrica

energynomics

Consiliul de Supraveghere al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica l-a ales, marți, pe Ştefăniță Munteanu în postul de preşedinte al Directoratului companiei, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer (CEO).

Potrivit unui comunicat Transelectrica, publicat pe Bursa de la Bucureşti, membrii provizorii ai Directoratului au fost numiți, alături de Munteanu, Cătălin Constantin Nadolu, Florin Cristian Tătaru şi Bogdan Toncescu.

Mandatul membrilor Directoratului are o durată de 4 luni începând cu data de 25 iunie 2023 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăşi data finalizării procedurii de selecție a membrilor Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice în condițiile OUG nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval, precizează compania.

De asemenea, Cătălin Andrei Dascăl a fost ales în funcția de preşedinte al Consiliului de Supraveghere de a Transelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *