Acasă » Petrol și Gaze » Sterian: Ungurii vor să facă un test de stres la conducta BRUA pe 2 decembrie

Sterian: Ungurii vor să facă un test de stres la conducta BRUA pe 2 decembrie

24 noiembrie 2020
Import-Export
energynomics

Compania ungară de transport al gazelor, FGSZ, a trimis Transgaz o scrisoare prin care anunţă realizarea unui test de stres la conducta BRUA pe 2 decembrie, chiar a două zi după Ziua Naţională a României, astfel că echipele româneşti şi cele maghiare vor sărbători împreună, a declarat, marţi, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în cadrul conferinței “Romanian International Gas Conference” (RIGC), organizată de Energy Policy Group (EPG). Sterian i s-a adresat lui Szabolcs Ferencz, CEO al FGSZ, prezent la conferinţă, conform Agerpres.

„Îl salut pe omologul meu de la FGSZ din Ungaria, care este de undeva de pe meleagurile mioritice, din zona Timişoarei, vorbeşte bine limba română şi ştie tradiţia şi cultura românească, pe care o are însuşită din primii 18 ani de viaţă. Îi mulţumesc pentru testul de stres, pentru scrisoarea pe care mi-a trimis-o aseară, că exact pe 2 decembrie vor să ne testeze dacă am finalizat BRUA, că până acum nu se putea executa, dacă n-au fost rezervări de capacitate”, a spus Sterian.

El l-a asigurat pe omologul său maghiar că gazoductul este funcţional.

„Îl asigur că cel puţin 200.000 de metri cubi pe oră vor fi asiguraţi, că BRUA este funcţională, iar pe relaţia cu Ungaria este funcţională de o lună, să asigure capacitatea de 1,75 miliarde de metri cubi (pe an – n. r.). Suntem după ziua naţională, o să sărbătorim împreună”, a continuat oficialul Transgaz.

Lucrările la gazoductul BRUA au fost finalizate duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *