Burduja: Operatorii de transport şi distribuție s-au mobilizat exemplar
Dispecerul Energetic Național, împreună cu operatorii de transport şi distribuție, s-au mobilizat exemplar pentru a face față situațiilor care vor…
Dispecerul Energetic Național, împreună cu operatorii de transport şi distribuție, s-au mobilizat exemplar pentru a face față situațiilor care vor…
În ultimul an, prețul aurului a stabilit constant noi recorduri. 2024 a început cu cel mai mare preț din istorie,…
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a semnat cel de-al 11-lea contract de finanțare din Fondul pentru…
Ministerul Energiei și companiile Rețele Electrice Muntenia și Rețele Electrice Banat (parte a grupului PPC în România) au semnat două…
Mobilitatea electrică este benefică din punctul de vedere al transportului public, iar în Brașov, transportul public este electric în proporție…
Prosumatorii au devenit o provocare majoră pentru sectorul energetic din România, deoarece produc numeroase dezechilibre în rețea, ceea ce, în…
Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului energetic românesc, care nu mai poate fi corectată, este faptul că legislația…
România se grăbește cu implementarea directivei ESG, întrucât obligațiile se vor aplica mai rapid inclusiv firmelor cu 50 de angajați,…
Numărul prosumatorilor din România a crescut neașteptat de mult, iar presiunea echilibrării sistemului electroenergetic național se mută acum și pe…
România poate beneficia, până în 2035, de minimum 3 GW și maximum 7 GW de energie eoliană offshore (OSW), se…
Future Energy Leaders (FEL) România, programul de tineret al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), pentru al…
UPDATE! În prima sesiune de înscriere a beneficiarilor, aferentă beneficiarilor din regiunea Nord-Vest, 9.143 de dosare au fost depuse în…
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KazMunayGas, a obținut la Curtea de Apel Constanța sesizarea Curții Constituționale…
Grupul E.ON România a sprijinit, anul trecut, cu circa 1,8 milioane de euro proiecte dedicate comunității, ridicând la aproape 20…
Conducerea Simtel Team anunță semnarea unui parteneriat strategic cu Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din…
România are nevoie de fluxuri foarte curate, de stații de sortare modernizate, nu ce există astăzi, a declarat preşedintele Coaliției…
Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) a înrăutățit semnificativ estimările privind evoluția economiei româneşti în 2024, cererea mai scăzută…
Plenul Senatului a votat eliminarea prevederii referitoare la obliagtivitatea montării de baterii de stocare pentru toți prosumatorii, nu doar pentru…
Creşterea numărului de prosumatori în România este una haotică, în funcție de fondurile obținute de la Ministerul Mediului, dar şi…
Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov vine în sprijinul administrației publice, companiilor private, institutelor de cercetare, universităților și societății civile cu…
Saint-Gobain România anunță finalizarea cu succes a proiectului de instalare și punere în funcțiune, împreună cu echipa Visual Fan, a…
Heineken, compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume, a atins o nouă bornă în călătoria sa…
Micii consumatori vor fi cei mai afectați de creşterea facturilor la electricitate, începând din aprilie 2025, când se va încheia…