South Stream devine interconector prin lege în Bulgaria și evită regulile UE
Statutul legislativ al tronsonului bulgăresc al South Stream a fost schimbat din gazoduct în interconector după ce Parlamentul din Bulgaria…
Statutul legislativ al tronsonului bulgăresc al South Stream a fost schimbat din gazoduct în interconector după ce Parlamentul din Bulgaria…
Hidroelectrica a vândut joi şi vineri pe bursa Opcom energie electrică de 23,5 milioane de euro, cu un preț mediu…
Trei sferturi din energia electrică ce intră în coşul de furnizare al E.ON Moldova este energie hidro, cea mai ieftină.…
Sindicaliştii din “Alternativa 2002”, sindicat din Azomureş, spun că prețul impus la gaz va avea efecte negative asupra salariaților, companiei…
Membrii programului „Viitorii Lideri Energeticieni din România”, inițiat și coordonat de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei au…
În perioada 9-11 aprilie, SGS va participa la cea de a doua ediţie a târgului internaţional organizat de REECO, la…
Hidroelectrica va testa timp de o lună cinci hidrocentrale cu acumulare prin pompare pentru a demonstra că acest tip de…
Compania de servicii geofizice şi geologice Prospecţiuni Bucureşti propune acționarilor deschiderea a cinci noi reprezentanţe sau filiale în Kazahstan, Angola,…
CEZ ar putea vinde în totalitate parcul eolian de 600 MW deţinut la Fântânele şi Cogealac dacă va fi o…
Dacă unii analişti cred că scăderea preţului petrolului ar fi cea mai dură sancţiune pentru Rusia, alţii sunt de părere…
Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) spune că mina de cărbune Berbești va fi transferată din patrimoniul societății în cel al…
Transportatorii feroviari spun că returnarea parțială a supra-accizei pe carburanți pe care au primit-o transportatorii de mărfuri și persoane cu…
Hidroelectrica a achitat 330 milioane de euro băncilor finanţatoare de la deschiderea procedurii insolvenţei (20 iunie 2012) şi până în…
Guvernul condus Victor Ponta vrea ca la momentul în care Comisia Europeană dă publicității regulamentul său pentru schema de ajutor…
REECO va organiza pentru a doua oară târgul și conferințele PV Platform Romania, punctul de întâlnire nr.1 pentru experții din…
Autor: Tudor Popescu, specialist termoenergetician Soluţia încălzirii populaţiei este universal cunoscută ca rezultat al experienţei oraşelor termoficate din majoritatea ţărilor…
OMV Petrom a finalizat lucrările de modernizare a depozitului de carburanţi de la Bacău, în care a investit circa 18…
Un sistem de eficientizare energetică va fi folosit la Timişoara în premieră naţională. Primăria municipiului a plătit unei firme din…
Gazprom va creşte cu 26% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, la 485 de dolar/1.000 de metri cubi, după ce marţi…
Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri „cu…
Pentru o strategie energetică a Românie este nevoie de identificarea consensului politic, spune Ministrul Delegat al Energiei, amintind în context…
Introducerea pe 1 aprilie a supra-accizei de 7 eurocenți pe fiecare litru de carburant cumpărat, care după toate calculele ar…
Pentru a vă oferi o experiență de lectură cât mai plăcută, am lansat versiunea pentru mobil a site-ului energynomics.ro! Versiunea…