România se confruntă de multe luni, deja, cu un exces considerabil de capacităţi de producţie de electricitate, în condiţiile unui declin al consumului, atât în zona industrială, cât şi la nivelul gospodăriilor. Stocarea energiei ar trebui să fie una dintre priorităţile momentului şi una dintre principalele direcţii de investiţii pentru viitor. I-am cerut domnului Călin Vilt, consilier ştiinţific în cadrul CNR-CME, o descriere a situaţiei prezente din România şi câteva recomandări cu privire la ce pot face autorităţile şi creatorii de strategii macro, companiile din domeniul industrial, dar şi persoanele fizice, micii consumatori.

Ce capacităţi de stocare a energiei are acum România, la nivel de sistem? Care sunt proiectele aflate în execuţie sau în discuţie în această direcţie?

Formal ar trebui să fie în funcţiune circa 230 MW CHEAP (centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj) pe Oltul inferior, dar există probleme tehnice care nu permit funcţionarea în regim de pompaj. Mai există apoi alte mici capacităţi auxiliare în bazinul Lotru care au rol de creştere a acumulării principale Vidra-Ciunget. Cel mai mare proiect este și foarte întârziat – Tarniţa-Lăpuşteşti, cu o capacitate de 1000 megawați (MW). Necesitatea acestui proiect a fost anticipată încă din anii 1990, în legătură cu punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Cernavodă. Necesitatea a fost accentuată de scăderea consumului de energie la nivel industrial. La golul de noapte, când cererea este minimă, consumul de energie al sistemului energetic național (SEN) a scăzut până la sau chiar sub limita de stabilitate a sisemului (în zilele de 5-6 mai şi 2 iunie 2013, preț de câteva ore).

Ce variante tehnologice există în momentul de faţă – eventual testate la nivel global – pentru a stoca excedentul de electricitate pentru a-l folosi atunci când este nevoie?

Pe plan mondial, cea mai răspândită tehnologie de stocare a energiei o constituie pompajul. Acutizarea proceselor a impus căutarea altor soluţii între care menţionăm: ansambluri de baterii statice, autovehicule electrice, sisteme de aer comprimat, soluţii de producţie hidrogen şi/sau alte sisteme chimice. Pe lângă aceste sisteme de transformare a energiei electrice în alte forme de energie, cu diverse randamente, mai există soluţii de economisire a producerii de energie cu scăderea temporară a consumului, prin implementarea unor instrumente tarifare de piaţă. Vorbim despre conceptele din zona de administrare a cererii (DSM – demand site management şi DR – demand response). În România aceste sisteme vor putea fi aplicate după implementarea sistemelor de contorizare inteligentă şi după funcţionarea şi liberalizarea efectivă a pieţei de energie. Potrivit acordului cu FMI, acest moment ar putea surveni după 2017.

Ce soluții folosesc în prezent marii consumatori pentru a-şi asigura necesarul de electricitate în orice moment, la cel mai bun cost?

Aceşti consumatori au alimentări alternative cu grade de asigurare ridicate şi/sau grupuri proprii de urgenţă pentru serviciile proprii vitale.