Acasă » Petrol și Gaze » Supraacciza la carburanţi a majorat prețurile la pompă

Supraacciza la carburanţi a majorat prețurile la pompă

18 septembrie 2017
Consumatori
energynomics

Supraaciza la carburanţi, intrată în vigoare vineri, a majorat deja în avans prețurile combustibililor. Prețurile au crescut cu cel puțin 16 bani pe litru la pompă pentru toate categoriile de combustibil. O a doua majorare se va aplica începând din 1 octombrie.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei se va produce în etape „pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.

„Preţul nu poate numai să scadă, dar în mod cert nu este influenţa accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare (…) O să avem o discuţie pe 15-16 septembrie, să vedem exact care a fost influenţa. Dacă barilul a crescut, o să avem o discuţie, dacă au avut alte cheltuieli, este altă discuţie, iar dacă a crescut artificial, cred că nu mai avem nicio discuţie”, a declarat, marţi, Mihai Tudose, întrebat despre creşterea preţurilor carburanţilor la pompă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *