Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Surse: Guvernul s-a înțeles cu OMV Petrom, preia rafinăria Arpechim

Surse: Guvernul s-a înțeles cu OMV Petrom, preia rafinăria Arpechim

9 aprilie 2014
Petrol și Gaze
energynomics

Guvernul pare că s-a înțeles cu OMV Petrom pentru preluarea la un preț simbolic a rafinăriei Arpechim din Pitești cu tot cu obligațiile de investiții de mediu de 250 milioane de euro. Ordonanța de Urgență pentru legiferarea transferului este așteptată în zilele următoare, spun surse apropiate de părțile implicate în discuții. Rafinăria va fi oferită spre privatizare la pachet cu Oltchim.

„Arpechim va trece la stat “as it is”(aşa cum e – n.r.) şi tot aşa va fi vândută viitorului cumpărator al Oltchim. Trece cu activ şi cu pasiv. Iar contractul pentru cumpărarea Oltchim va fi semnat concomitent cu contractul de vânzare al Arpechim”, arată informații venite pe surse pentru economica.net.

Este neclar cât de atractive mai sunt cele două entități scoase la vânzare (Oltchim SPV și Arpechim) în contextul în care rafinăria vine cu obligații de investiții de mediu de peste 200 milioane de euro și cu necesități de reparare și modernizare care pot costa încă pe atât pe fondul uzării ori repornirii unor instalații care nu au funcționat de ani de zile. În precedenta tentativă de privatizare a companiei care preia activele viabile ale Oltchim, nu a fost depusă nicio ofertă angajantă de cumpărare.

Totuși, doi dintre investitorii care s-au declarat inițial interesați de achiziționarea platformei petrochimice din Râmnicu Vâlcea, SIF Transilvania și consorțiul constituit din companiile chinezești Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum au soliciat prelungirea termenului cu privatizare cu măcar 30 de zile.

Autoritățile române și unii dintre analiștii de business au avansat ipoteza că această propunere a fost înaintată pentru ca statul să apuce să finalizeze negocierile cu OMV Petrom pe marginea Arpechim astfel încât rafinăria să intre la pachet cu Oltchim. Prelungirea termenului de privatizare se decide pe 17 aprilie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *