Şefa diplomației europene, Kaja Kallas, a acuzat Rusia că „utilizează gazul ca armă” şi că duce un „război hibrid” în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de la începutul lunii ianuarie, relatează France Presse.
„Rusia continuă să utilizeze gazul ca armă, iar Republica Moldova este din nou ținta războiului său hibrid”, a denunțat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, potrivit Agerpres.
Kaja Kallas a precizat că, în cursul unei discuții telefonice cu premierul moldovean Dorin Recean, a „reafirmat solidaritatea de neclintit” a Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
„Datorită sprijinului UE, Republica Moldova rămâne rezilientă şi bine conectată la rețelele energetice europene”, a asigurat Kallas.
Gigantul rus Gazprom a anunțat în decembrie suspendarea livrărilor sale de gaze către Republica Moldova în contextul unui diferend financiar cu această republică ex-sovietică cu aspirații europene.
Astfel, de la 1 ianuarie, Gazprom a închis robinetul la gaze, pretinzând o datorie de peste 700 milioane de dolari, estimată de Chişinău la numai circa nouă milioane.
Teritoriul Republicii Moldova controlat de Chişinău este ferit pentru moment de întreruperi de curent, dar depinde în mare parte pentru nevoile sale de electricitate de centrala termică Cuciurgan, situată în Transnistria.
Această importantă infrastructură, care asigură până la 80% din producția electrică a Republicii Moldova, nu aprovizionează decât Transnistria de la 1 ianuarie şi funcționează în prezent pe bază de cărbune, rezervele urmând să se epuizeze la sfârşitul lunii ianuarie sau cel târziu la mijlocul lunii februarie.
„Rusia are un singur scop: să provoace instabilitate în regiune şi mai ales să influențeze rezultatele alegerilor legislative preconizate să aibă loc în toamnă”, a denunțat premierul moldovean Dorin Recean în fața presei străine.
Închiderea robinetului la 1 ianuarie corespunde încheierii livrărilor de gaze ruseşti prin Ucraina, decizie luată de Kiev din cauza războiului.
Însă după încheierea tranzitului ucrainean, Moscova ar putea „livra gaze prin gazoductul TurkStrem, dar refuză să o facă”, a atras atenția prim-ministrul moldovean, al cărui guvern proeuropean a acuzat Moscova că doreşte să provoace o criză umanitară în regiunea transnistreană.