Prosumatorii cu peste 10,8 kW vor fi obligați să investească în stocare
Cuvântul de ordine în absolut toate dezbaterile din ultima vreme, inclisiv în cadrul FOREN – eveniment organizat de CNR-CME luna…
Cuvântul de ordine în absolut toate dezbaterile din ultima vreme, inclisiv în cadrul FOREN – eveniment organizat de CNR-CME luna…
Într-un apartament cu două camere din București consumul de energie electrică medie ajunge până la 100 KWh, fără utilizarea unui…
Prețurile energiei și combustibililor vor crește într-un interval cuprins între 44% și 130% în următorii 25 de ani, relevă un…
Circa 11.611 români nu sunt conectați la rețeaua electrică în 2024, conform Asociației Energia Inteligentă. Aceasta și datorită faptului că…
Comerțul cu gaze naturale este un contribuabil-cheie la PIB în mai multe economii exportatoare, de exemplu, contribuind la 12 %…
Obligațiile UE privind creșterea cantității de biocombustibili folosiți în transporturi vor determina creșterea prețului benzinei cu circa 2,5% în anul…
Programul Rabla pentru sobe, anunțat recent de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pune căruța înaintea cailor, fiind un program…
Modificările legislative care se pregătesc a fi adoptate la Bruxelles în domeniul emisiilor de metan, cu acordul tacit al reprezentanților…
Aproape jumătate din energia utilă din România este folosită pentru încălzirea imobilelor și a apei calde menajere (ACM), sursele principale…
Prețurile la pompă ale combustibililor au crescut din nou miercuri, în România situându-se, totuși, la valori sub piața ungară, context…
Criza din energie nu trebuie să permită obținerea de profituri uriașe pentru unii jucători, dar măsurile luate trebuie să aibă…
Prețurile gazelor şi, implicit, ale electricității vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite şi foarte mulți consumatori industriali vor falimenta,…
România are astăzi gaze de import și a atins un nivel de încărcare a depozitelor de 47%, se arată într-o…
Conform unui Comunicat publicat pe site-ul Companiei Caspian Pipeline Consortium, conducta CPC, prin care în anul 2021 s-au adus 85%…
Prețurile gazelor din România, tranzacționate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) au un nivel comparabil cu cele din Europa, la…
Uniunea Europeană are posibilitatea de a-şi susţine singură întregul consum de gaze, odată cu venirea primăverii, iar sistarea livrărilor din…
Prețul gazelor naturale a crescut brusc pe Bursa Română de Mărfuri cu 12% în ultimele 2 zile, spun oficialii Asociației…
O reîntoarcere la piaţa reglementată de energie şi gaze este foarte complicată şi periculoasă, pentru că ar însemna anularea contractelor…
Pentru mulți consumatori casnici plafonarea nu are nici un efect în momentul de față – conform unui studiu al Asociației…
Sistemul energetic Românesc că se găsește într-o stare de “subzistență”, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Astfel, sistemul energetic…
Prețul gazelor a crescut până la rentabilitatea exploatării gazelor de șist, iar România are o șansă imensă de a-și crește…
Prețurile energiei ar putea creşte cu 100-120% în aprilie, faţă de anul trecut, dacă nu se iau măsuri, a afirmat…
Doar 20 de furnizori de energie mai au oferte pentru consumatorii casnici, potrivit comparatorului de preţuri al Autorităţii Naţionale de…