Prețurile gazelor naturale în Europa, aproape de un nou record
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa şi în Asia au urcat aproape de niveluri record, cea mai gravă…
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa şi în Asia au urcat aproape de niveluri record, cea mai gravă…
Vremea caldă și măsurile de economisire a energiei în contextul creșterii prețurilor pe fondul războiului din Ucraina au redus consumul…
Consumul de energie electrică a crescut cu 49% sâmbătă, în București, comparativ cu aceeași zi a săptămânii anterioare, potrivit reprezentanților…
România și-a îndeplinit obiectivul privind ponderea energiei regenerabile valabilă pentru anul 2020, respectiv 24% din consum, însă rămâne peste media statelor…
Din luna aprilie a acestui an, Radu Crăciun este președinte și director general al BCR Pensii. Unul dintre cei mai…
Nivelul consumului de energie utilizată de Casa e4 din cărămidă de la Wienerberger reprezintă circa o treime din cel al…
Românii au achiziționat în primele două luni ale anului 74 de autoturisme hibride și electrice 100%, în creștere cu aproape…
Furnizorul de electricitate CEZ Vânzare, companie membră a grupului CEZ România, a fost amendată de ANRE cu 500.000 de lei…
Numărul de certificate verzi emise de Transelectrica pentru producătorii de energie regenerabilă pentru electricitatea produsă în 2015, transmise până la…
Marii consumatori de energie vor fi scutiți de la plata unei părți a certificatelor verzi numai după ce le-au fost…
Resursele de energie și producția de energie primară au înregistrat o ușoară creștere, de 2,5%, respectiv de 1,8%, în 2014…
Asociațiile ce reprezintă investitorii în energie regenerabilă din România (RWEA, PATRES, RPIA și ArmHE) au prezentat Ministerului Energiei și ANRE…
Consumul final de energie electrică în primele opt luni ale anului a fost de 34.988,8 milioane kWh, cu 6,2% mai…
Starbucks, Wal-Mart, Goldman Sachs și Johnson & Johnson se află printre companiile care s-au angajat recent să treacă în proporţie…
Din toamnă vor fi introduse noile directive europene ErP (Energy-related Products Directive), însă regulile nu vor afecta în sens negativ…
Producția de energie electrică a fost anul trecut de 64,863 TWh, cu aproximativ 10,5% mai mare față de cea din…
Grupul CEZ România a înregistrat în 2014 pierderi în valoare de 871,685 milioane de lei, în comparaţie cu un profit…
Schneider Electric România a dezvoltat un proiect de eficiență energetică pentru Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri din piața…
Consumul de energie a scăzut cu 1.9 % anul trecut față de 2013, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS).…
Volumul de energie exportată anul trecut de România, echivalentul a 15% din producție, a înregistrat cel mai mare nivel din…
Îmbunătățirea eficienţei energetice înseamnă şi izolarea blocurilor, dar aceasta se face în România doar în timpul campaniilor electorale, deşi sunt…
Înainte de summit-ul internațional de săptămâna viitoare cu privire la schimbările climatice, Casa Albă a prezentat peste 50 de noi…
Comisia Europeană (CE) a publicat un nou pachet de reguli pentru protecție a mediului și energie care să fie folosit…