Pablo Otín (Powertis): În 10 ani, regenerabilele vor înlocui toate celelalte surse energetice
Powertis este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte fotovoltaice din lume. Compania este specializată în proiecte eco-voltaice, a…
Powertis este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte fotovoltaice din lume. Compania este specializată în proiecte eco-voltaice, a…
România este extrem de atractivă pentru investitori, în această perioadă. ”Anul 2030 va însemna dublarea, dacă nu, triplarea capacității eoliene existente,…
Rata profitului adus de investițiile energetice noi (investment return rate, IRR) nu poate fi definită pe termen mediu și lung,…
Noile condiții de piață de după conflictul din Ucraina au inflamat și mai mult prețurile materiilor prime, iar unele investiții…
Furnizorii de energie electrică ar trebui să oferteze clienţilor contracte dinamice, cu decontare orară, pentru a veni în întâmpinarea acestora,…
Între 10.000 şi 12.000 de MW capacităţi noi pot fi aduse până în 2030 în sistemul energetic naţional, însă, aceste…
Există în momentul de faţă un cost greu de suportat la nivelul distribuitorilor din cauza evoluţiei preţurilor şi care foarte…
Marea Neagră reprezintă pentru sistemul energetic naţional o oportunitate şi rolul nostru este să capitalizăm aceste oportunităţi şi, de aceea,…
Pe 15-16 iunie, la Hotel Crowne Plaza din București (Bulevardul Poligrafiei 1, 013704), Energynomics organizează cel mai important eveniment al verii pentru industria energetică din România: Energy Strategy Summit 2022. A 8-a ediţie a summitului reuneşte cei mai influenţi decidenţi din industria energetică din România, pentru o analiză a strategiilor naționale, europene şi corporative – după reușita…