Dian Popescu (consilier al ministrului Energiei): Strategia energetică a fost făcută ”pe picior”
Piața de energie trebuie în continuare reglementată de către stat, deoarece, dacă ar concura pe o piață liberă, companiile s-au…
Piața de energie trebuie în continuare reglementată de către stat, deoarece, dacă ar concura pe o piață liberă, companiile s-au…
Ministerul Energiei a transmis Innovation Norway, entitatea care gestionează fondurile norvegiene, o bază de date cu privire la un număr…
Premierul Sorin Grindeanu a discutat, miercuri, 19 aprilie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Carlyle Group, despre dezvoltarea investiţiilor acestei…
Guvernul Grindeanu a adoptat în ședința de miercuri o hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat…
Grupul american ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume listată la bursă, care deține, alături de OMV Petrom, concesiunea perimetrului…
Listarea Hidroelectrica ar putea avea loc anul acesta, afirmă Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), într-un interviu…
Consorţiul de administratori judiciari ai Combinatului Chimic Oltchim, aflat în insolvenţă, a informat Ministerul Economiei asupra faptului că procedura de…
Marcați de dezastrul de la Fukushima, germanii au decis primii să-și închidă mare parte a reactoarelor nucleare, iar acum, același…
Ministerul Energiei a transmis OMV Petrom propunerile sale privind noii membri ai Consiliului de Supraveghere (CS) pentru un mandat de…
Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) solicită Guvernului măsuri urgente pentru asigurarea unei piețe de gaze cu…
Grupul energetic francez Engie SA a anunţat marţi că şi-a exercitat dreptul de a vinde firmei nipone Toshiba participaţia sa…
Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pregătește până la 1 septembrie 2017 cadrul de reglementare necesar funcţionării pieţelor centralizate…
Remus Borza, fost coordonator al Euro Insol, compania care a administrat Hidroelectirca în perioada insolvenței, a declarat că listarea unui…
Ministerul Energiei a deblocat a doua tranșă din ajutorul de salvare pentru Compania Națională a Uraniului (CNU), în sumă de…
Corina Popescu a fost numită în funcţia de membru al directoratului Transelectrica, potrivit unui comunicat al transportatorului național de energie electrică…
Companiile și societățile naționale, precum și regiile autonome ar putea redistribui sub formă de dividende, respectiv vărsăminte la bugetul de…
Spania rămâne ferm angajată să atingă o cotă de 20% energie regenerabilă n total, până în 2020, și este, de…
Reprezentanții Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), vocea companiilor distribuitoare de energie electrică și gaz, sprijină liberalizarea pieţei de gaze…
Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) apreciază că în 2016,domeniul energetic a fost caracterizat de lipsă decizională, aspect ce a dus la neasigurarea căldurii…
Asociația Română pentru Energie Eoliana (RWEA) a remis o scrisoare deschisă premierului Sorin Grindeanu prin care solicită modificarea și îmbunatățirea cadrului…
Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) cere guvernului și parlamentului să urgenteze legile energiei, considerând ”deosebit de gravă lipsa prelungită, din 2016…
Guvernul Grindeanu a adoptat ieri un memorandum privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, a anunţat ministrul Economiei, Alexandru…
Parlamentul României a adoptat luni bugetele Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS), Ministerului Agriculturii și Dezvoltării…