Hidroelectrica crește la 5 numărul membrilor din Directorat
Hidroelectrica a avizat o nouă structură organizatorică, al cărei obiectiv asumat este „accelerarea procesului de listare și orientarea companiei către…
Hidroelectrica a avizat o nouă structură organizatorică, al cărei obiectiv asumat este „accelerarea procesului de listare și orientarea companiei către…
Sindicatul Hidrosind pichetează miercuri Hidroelectrica, acuzând noile măsuri de restructurare-reorganizare a activităţii societăţii precum şi modul în care este condusă…
Reprezentanţii salariaţilor din Hidroelectrica au pichetat joi sediul central al companiei pentru schimbarea Contractului Colectiv de Muncă, solicitând şi o…
Aproape 100 de angajaţi Hidroelectrica vor fi disponibilizaţi şi vor primi şi plăţi compensatorii. Compania de stat în insolvenţă Hidroelectrica…
Doi avocaţi, o insolvenţă, un mare eşec. Acesta ar fi rezumatul eşecului numit “reîntoarcerea Hidroelectrica în insolvenţă”. În opinia responsabililor…
Președintele Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de la Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat vineri că s-a…
Sindicatul angajaților de la Hidroelectrica (Hidrosind) se află în plin proces de negocieri cu administratorii companiei producătoare de energie electrică,…