Guvernul își asumă în fața FMI vânzarea portofoliilor deținute în companiile energetice de stat
În conformitate cu scrisoarea de intenție pe care Guvernul a transmis-o Fondului Monetar Internațional (FMI), acesta își asumă diminuarea pe…
În conformitate cu scrisoarea de intenție pe care Guvernul a transmis-o Fondului Monetar Internațional (FMI), acesta își asumă diminuarea pe…
Societăţile de Intermediere Financiară (cunoscute ca SIF) intenționează să se asocieze într-un consorţiu destinat realizării de investiții la Oltchim, după…
Reprezentanții companiei din Rusia s-au întâlnit miercuri cu Ministrul Economiei și cu administratorii judiciari ai Oltchim pentru a discuta interesul…
Președintele Sindicatului Liber Oltchim a declarat că există un risc imediat ca unitatea petrochimică din Râmnicu Vâlcea să intre în…
Conducerea grupului de companii Yildirim Holding din Turcia, al doilea mare producător de crom din lume, a declarat în cadrul…
CEO OMV Petrom Mariana Gheorghe a declarat că OMV Petrom va transforma o parte din instalațiile rafinăriei Arpechim Pitești într-un…