Începem să prezentăm candidaturile anului 2024 la premiile Energynomics, cu secțiunea “Tânărul profesionist în energie”, categorie susținută de DRI Energy. Patru candidaturi au fost înscrise. Numai una dintre ele va fi recompensată în cadrul Galei din 4 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2024 prin reușitele sale!
a
Adrian Constantin – AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni
În vârstă de 34 de ani, Adrian Constantin și-a început cariera în sectorul distribuției energiei electrice, în 2013. După numai un an, a devenit angajatul Transelectrica unde a evoluat permanent. Vreme de trei ani, începând din 2020, a lucrat în cadrul centrului regional de coordonare TSCNET la Munchen. Din 2023 s-a întors la Transelectrica, iar acum se pregătește pentru una dintre cele mai importante responsabilități pentru un profesionist în energie: aceea a dispecerului șef tură la Dispecerul Energetic Central.
Adrian s-a implicat în asociațiile profesionale din domeniul energetic din anul 2015 și din anul 2024 este membru al AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni.
În calitate de tutore pentru studenții de anul I de la Facultatea de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Adrian a expus activitatea de conducere operativă prin dispecer a SEN.
Cristian Todea – NOVA Power & Gas
Cristian Todea demonstrează o combinație de competență tehnică, viziune strategică și abilități de lider, fiind cel mai tânar director din cadrului grupului E-INFRA.
La 24 de ani, Cristian Todea are aproape 4 ani de experiență în cadrul grupului E-INFRA, fiind în prezent Trading Director la Nova Power and Gas, cel mai tânăr director al grupului. Cu o expertiză solidă în sectorul energetic, Cristian s-a distins prin implicarea sa în proiecte de energie regenerabilă și tehnologii de stocare a energiei, având un rol esențial în dezvoltarea investițiilor în centralele pe gaz și soluțiile de baterii de stocare. La momentul de față, E-INFRA este cel mai activ jucător în capacități de stocare din România. Cristian a demonstrat o cunoaștere profundă a pieței energetice și o capacitate de a integra concepte financiare avansate în strategiile de investiții ale companiei. Cristian a contribuit la extinderea companiei în piețele europene de energie prin obținerea licenței de tranzacționare transfrontalieră, facilitând dezvoltarea și integrarea energiei regenerabile în rețelele de distribuție internaționale.
Prin angajamentul de a sprijini tranziția către surse de energie sustenabile, Cristian Todea este un model de tânăr profesionist care contribuie semnificativ la evoluția sectorului energetic, în special în domeniul energiei regenerabile și al stocării energiei.
Răzvan Ilie – Volt EVSE Distribution
Pentru contribuția la proiectul de implementare a sistemului fotovoltaic de 12 MWp la fabrica Kronospan Trading din Sebeș de către echipa Volt.
Proiectul constă în instalarea unui sistem fotovoltaic de 12 MWp pe acoperișul fabricii Kronospan Trading din Sebeș, cel mai mare proiect de acest tip din România și Europa de Sud-Est la acest moment. Implementarea a fost realizată într-un timp record, echipamentele fiind livrate în aproximativ o lună, iar instalarea finalizată în cinci luni. Proiectul a fost auditat de VdS, confirmând conformitatea cu cele mai înalte standarde de calitate din industria fotovoltaică europeană. De asemenea, acesta este singurul proiect de tip prosumator cu centrală electrică fotovoltaică de Categorie C din România la acest moment. Deși Volt este o companie relativ tânără, în ultimii trei ani a reușit să implementăm și să construim cele mai mari sisteme fotovoltaice pe acoperiș din România.
Victor Gavrilă – EnergiaTa
În 2024, EFdeN a lansat Ghidul Prosumatorului Sustenabil 2024, structurat pe 10 capitole care tratează nevoile prosumatorilor existenți și viitori. Ghidul propune măsuri pentru creșterea autoconsumului de energie solară de la 40% la 70% și oferă soluții pentru utilizarea eficientă a energiei, navigarea provocărilor birocratice și gestionarea problemelor tehnice și financiare. Mai mult, explorează motivațiile celor care investesc în energie verde și analizează modul în care energia fotovoltaică poate sprijini comunitățile vulnerabile.
De la lansarea Ghidului în 2024, platforma noastră online a devenit o resursă vitală pentru prosumatori, atrăgând peste 70.000 de vizualizări în ultimele 3 luni și generând peste 1.294 de postări și comentarii în comunitate. Aceasta oferă un spațiu activ de schimb de informații, răspunsuri și suport pentru toți cei interesați de energia solară.
EFdeN este activ implicat în grupurile de lucru ANRE și la Ministerul Energiei, susținând eforturile pentru crearea normelor de aplicare și îmbunătățirea legislației privind comunitățile de energie. Proiectul „Energia Ta” continuă să promoveze tranziția României către o energie sustenabilă, educând, sprijinind și conectând prosumatorii din întreaga țară.
.