Acasă » Petrol și Gaze » Transport » TAP depune studiul de impact social și de mediu în Grecia

TAP depune studiul de impact social și de mediu în Grecia

12 august 2013
Petrol și Gaze
energynomics

Compania de proiect pentru conducta Trans-Adriatică (TAP) a depus Studiul de Impact Social și de Mediu la Ministerul Energiei, Mediului și Schimbărilor Climatice din Grecia, iar BP a declarat că proiectul câmpului gazeifer Shah Deniz va parafa contracte cu client europeni în septembrie. “Sunt foarte încântat de această depunere de documentație”, a comentat Managerul pe Grecia al TAP Rikard Scoufias, cu referire la studiul amintit.”Este culminarea unor ani de muncă intensă a experților greci și internaționali, în strânsă cooperare cu autoritățile relevante precum și cu comunitățile care se află pe traseul TAP în Grecia”, a explicat acesta.

Conform Bloomberg, lucrările avansează și în domeniul administrativ. Agenția media a transmis că partenerii câmpului din Azerbaijan au ajuns la înțelegeri pentru vânzări de gaz cu clienți din Italia, Grecia și Bulgaria. BP, SOCAR și Total s-au alăturat recent proiectului TAP. Cele trei companii fac parte și din consorțiul care dezvoltă câmpul de la Shah Deniz și s-au alăturat Statoil (20%), E.ON (9%) și AXPO (5%). Fluxys, un operator de rețea major în Europa, s-a alăturat de asemenea TAP, cu o participație de 16%. TAP va traversa Grecia și Albania în drumul său către Italia. Construcția va începe în 2015 iar termenul pentru prima livrare de gaz către Europa este 2019.

Sursa

Natural Gas Europe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *