Acasă » Electricitate » Tarifele de distribuție a electricității se majorează marginal (0,74%) în 2019

Tarifele de distribuție a electricității se majorează marginal (0,74%) în 2019

14 decembrie 2018
Distribuţie
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE a aprobat tarifele pentru serviciul de distribuție a energiei electrice pentru anul 2019 în creștere medie la nivel național de 0,74%. ANRE a calculat că impactul în factură la consumatorul casnic cu un consum mediu (100 kWh/lună) va fi de circa 3,5 lei/an.

Autoritatea afirmă că a ținut să asigure “un echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuție concesionari și interesele utilizatorilor, beneficiari ai serviciului de distribuție, prin stabilirea unor tarife pe bază de costuri justificate”. De asemenea, prin modificările aprobate s-ar fi eliminat “deficiențe din trecut cu privire la structura costurilor recunoscute în tarife” și a fost luată în considerare „creșterea eficacității investițiilor care se realizează în rețelele de distribuție”.

Anul 2019 este primul an al celei de a IV-a perioade de reglementare, care durează 5 ani. La stabilirea tarifelor pentru această perioadă, ANRE a efectuat corecții în valoare cumulată de circa 1,13 miliarde de lei, constând, în principal, din nerecunoașterea unor costuri aferente investițiilor din perioadele anterioare și din transferarea sporului de eficiență realizat de operatorii de distribuție către clienții finali.

Pentru creșterea calității serviciului de distribuție, ANRE solicită operatorilor creșterea volumului investițiilor cel puțin la nivelul costurilor cu amortizarea, impunând totodată operatorilor ținte de reducere a consumului propriu tehnologic cu circa 25% în rețelele de joasă tensiune. “Astfel, s-a aprobat un total de cheltuieli operaționale de 8,63 miliarde de lei, cu circa 0,5 milioane lei mai mult decât în perioada anterioară, în timp ce valoarea totală pentru programele investiționale este de 6,35 miliarde de lei, pentru următorii 5 ani.

Autoritatea subliniază că, “deși ponderea costurilor directe în rețea a crescut, se constată că tarifele aprobate nu înregistrează creșteri semnificative, deoarece, concomitent, s-a redus profitul operatorilor la un nivel rezonabil, prin aprobarea unei rate reglementate a rentabilității de 5,66%”.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *