Acasă » Interes general » Taxele chinezești pentru energia provenită din SUA ar semnala o nouă politică

Taxele chinezești pentru energia provenită din SUA ar semnala o nouă politică

12 iulie 2018
Interes general
energynomics

Prin stabilirea unor taxe de import asupra anumitor bunuri și produse, partenerii comerciali ai Americii au semnalat cât de bine înțeleg politica americană. Prin țintirea produselor din zonele care îl susțin pe președintele Donald Trump, ele speră că vor genera presiuni asupra americanilor, pentru a elimina taxele vamale în SUA sau chiar pentru a crea probleme politice președintelui. Însă China trimite un mesaj mult mai interesant și mai complex, arătând că ar putea să stabilească noi taxe vamale asupra exporturilor energetice din SUA, potrivit Bloomberg.

Începând cu anii 1990, China a făcut o prioritate din a-și asigura importuri adecvate de energie pentru a-și alimenta creșterea economică. Dobândirea acestei energii a fost și, într-o oarecare măsură, încă mai este un factor major al politicii externe a Chinei. Faptul că China se simte acum confortabil să creeze obstacole în calea achiziționării unei anumite energii din străinătate sugerează mai multe lucruri.

În primul rând, și cel mai evident, China a estimat că taxele pe produse energetice vor lovi mai tare SUA, în comparație cu efectele asupra Chinei. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, SUA a devenit un exportator important de țiței, gaz natural lichefiat (GNL) și produse energetice rafinate. Comerțul energetic cu China, inițial marcat de o îngrijorare legată de dependența de energie dintre cele două țări, a înflorit. În 2017, valoarea exporturilor de energie din S.U.A. în China a fost mai mare decât cea pe relația sino-Turkmenistan sau Qatar. Aceasta a reprezentat 6% din totalul comerțului energetic din S.U.A., potrivit Centrului Internațional de Comerț Energetic.

În ceea ce privește impunerea de taxe, China nu numai că ar putea să priveze SUA de un profit bun, ci și să aibă efecte pe termen lung asupra dezvoltării comerțului cu GNL american – mișcări care, cred chinezii, îl vor afecta pe Trump. În prezent, SUA se află într-un moment în care trebuie luate noi decizii de investiții pentru a construi facilități de export suplimentare de GNL, pe măsură ce exporturile de gaze naturale din SUA vor crește în următorii ani. Dat fiind faptul că China este cea mai rapidă piață de creștere a importurilor de gaze naturale în următorii ani, taxele care ar face GNL-ul american necompetitiv pe această piață ar putea reprezenta un element important în procesul decizional de investiții, lovind în potențialul industriei americane de a ocupa locul al treilea în clasamentul exportatorilor de GNL, până în 2020.

Dacă va da curs amenințărilor sale de a impune tarife în replică la cele americane pentru comerțul cu energie, China va comunica, de asemenea, că are încredere în noile sale resurse energetice. Vara trecută a instituit noi politici menite să reducă agresiv consumul de cărbune prin înlocuirea cu gaze naturale. Această politică a dus la o creștere cu 15% a consumului de gaze naturale în 2017 și cu 28% a importurilor de gaze naturale. Dacă China instituie taxe pe exporturile de GNL din SUA, putem presupune că ea calculează că – chiar dacă tarifele sale vor înăbuși dezvoltarea terminalelor de export ale GNL ale SUA – piețele globale de gaze naturale vor fi suficiente pentru ca China să își satisfacă nevoile la un cost rezonabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *