Acasă » Electricitate » Temenuzhka Petkova: Statul bulgar nu poate prelua CEZ Bulgaria

Temenuzhka Petkova: Statul bulgar nu poate prelua CEZ Bulgaria

16 mai 2017
Distribuţie
energynomics

Temenuzhka Petkova, ministrul bulgar al Energiei a afirmat că statul bulgar nu poate participa la achiziţionarea activelor de distribuţie a energiei electrice deţinute de compania cehă CEZ în Bulgaria, potrivit BTA.

Potrivit sursei citate, CEZ a preluat în anul 2014 mai multe active din Bulgaria, printre care şi o companie care distribuie energie electrică pentru mai mult de două milioane de gospodării în vestul Bulgariei, după ce a înaintat o ofertă de 281,5 milioane de euro.

Întrebată de jurnalisții BTA dacă statul bulgar intenţionează să preia controlul la CEZ Bulgaria, Temenuzhka Petkova a precizat luni că ”CEZ este o companie privată la care cel mai mare acţionar este statul ceh”.

La începutul acestui an, însă, CEZ a anunţat că vrea să îşi vândă activele din Bulgaria şi a primit mai multe oferte din partea unor investitori din România, Franţa şi Turcia.

Astfel, Toma Petcu, ministrul român al Energiei, a declarat marți, 09 mai 2017 că furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a depus o ofertă pentru preluarea companiei pe care CEZ o deţine în Bulgaria.

”Faptul că CEZ a scos la vânzare activele pe care le are în Bulgaria este o decizie care aparţine în întregime proprietarului. Procedura se derulează în conformitate cu legislaţia din Cehia iar la acest moment Bulgaria nu poate participa în niciun fel”, a explicat Petkova.

Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea fostei filiale de distribuţie şi furnizare Electrica Oltenia.
CEZ a anunţat că se aşteaptă la un profit net ajustat de 12-17 miliarde de coroane în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *