Acasă » Petrol și Gaze » Teodorovici: Legea offshore trebuie să mențină interesul investitorilor

Teodorovici: Legea offshore trebuie să mențină interesul investitorilor

4 octombrie 2018
Explorare și producție
energynomics

Formula de calcul avută în vedere de Legea offshore trebuie să permită părţilor să fie cointeresate, statului să aibă un câştig cât mai mare la buget, iar companiilor să investească, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prezent la Camera Deputaţilor. Ulterior, coaliția la guvernare a fost de acord să reîntoarcă legea la comisiile de specialitate din parlament.

„Eu o să prezint calculele mele colegilor din comisiile de specialitate respective şi după aceea se va lua o decizie… Ideea este ca formula care se va vota într-un final la Camera Deputaţilor şi se va închide practic acest proiect de lege să fie o formulă care să permită ambelor părţi să fie cointeresate. Noi, pe de o parte, să avem câştig cât mai mare în zona de buget şi nu numai, pentru că sunt şi efecte care nu se pot cuantifica strict în acest punct de vedere contabil. Nu uitaţi că totuşi acea prevedere care obligă la desfacerea pe piaţa internă a cel puţin 50% din producţie înseamnă şi un efect poate, repet, astăzi greu de cuantificat, în sensul că poate fi o reducere de costuri pe viitor când România nu va mai fi obligată să cumpere din zone în care preţul este automat impus. Este un efect care trebuie să fie luat în calcul atunci când se face un calcul pe impactul acestei prevederi legale. Deci, spuneam că atât noi, ca stat, cât şi cei care doresc să investească să fie atraşi de un astfel de cadru legal”, a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat că miercuri va avea loc o discuţie cu reprezentanţii ALDE şi cu restul colegilor de „bună credinţă” care să voteze legea.

Întrebat despre impactul bugetar al amendamentelor aduse, acesta a spus că nu cunoaşte conţinutul tuturor acestor amendamente pentru că a fost plecat la Luxemburg, la întâlnirea miniştrilor de Finanţe la nivel european, dar a menţionat că au fost făcute calcule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *