Acasă » Regenerabile » TeraPlast primește 5,5 mil. lei prin PNRR pentru o centrală fotovoltaică nouă

TeraPlast primește 5,5 mil. lei prin PNRR pentru o centrală fotovoltaică nouă

30 august 2023
Regenerabile
energynomics

TeraPlast a semnat contractul de finanțare pentru un sprijin financiar de cca. 5,5 milioane lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru dezvoltarea unei centrale fotovoltaice noi în cadrul Parcului Industrial din Sărățel. Finanțarea nerambursabilă, aprobată conform solicitării, va acoperi circa un sfert din investiția totală a companiei în acest proiect, al cărui buget ajunge la 22,56 milioane lei.

Noua centrală fotovoltaică este proiectată la o putere de cca. 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de cca. 3,81 MW și face parte din strategia de dezvoltare durabilă a TeraPlast, care include și creșterea independenței energetice din surse regenerabile.

“Proiectul pentru realizarea capacității fotovoltaice este garantul dezvoltării durabile a afacerilor TeraPlast. Viitoarea centrală va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră, respectiv la scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu 3.238 tone CO2e (CO2 echivalent). Prin specificul activității noastre avem un consum apreciabil de energie electrică, iar asigurarea unei părți substanțiale din surse regenerabile dezvoltate intern ne ajută în efortul nostru susținut de decarbonizare și aplicare a unor soluții durabile, prietenoase cu mediul înconjurător. În același timp, astfel de capacități contribuie și la reducerea costurilor de producție, cu un efect benefic asupra competitivității în ansamblu a Grupului”, a declarat Nicolae Roșu, director operațional al TeraPlast.

Reducerea amprentei de carbon, cu perspectiva UE de a atinge neutralitatea climatică în orizontul 2050, reprezintă o preocupare strategică și pentru Grupul TeraPlast, care a implementat de-a lungul timpului diferite soluții prietenoase cu mediul, precum reciclare și folosirea materialului reciclat în produse existente, digitalizarea proceselor sau surse regenerabile de energie.

Proiectul presupune instalarea unor panouri fotovoltaice monocristaline pe o structură de tip on-grid, fără injecție în rețea, și integrarea unei instalații de stocare a energiei electrice. Termenul estimat de finalizare a proiectului este 30 iunie 2024.

Noua centrală fotovoltaică va fi compusă din peste 8.000 de panouri. Concomitent, Grupul va da prioritate achizițiilor externe de energie provenite din surse regenerabile.

În ultimii 5 ani, Grupul TeraPlast a investit aproape 400 milioane de lei în proiecte care asigură extinderea capacităților de producție, diversificarea afacerilor și dezvoltarea durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *