Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, anunță o creștere de 17% a cifrei de afaceri în primul semestru (S1) al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același interval, EBITDA (profitul înainte de impozitare, depreciere și amortizare) a crescut cu 49%, de la peste 35 milioane lei la peste 52 milioane lei. În același timp, TeraPlast SA a încheiat un acord cu Kingspan Group pentru vânzarea diviziei Steel. Tranzacția vizează întreaga participație a TeraPlast SA în Wetterbest și TeraSteel România și Serbia. Valoarea diviziei este estimată la 410 milioane de lei, sumă ce se va ajusta cu datoriile financiare ale diviziei la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor subsidiarelor, în baza unei formule agreate.
Transferul efectiv va fi realizat într-o perioadă de 3 – 6 luni, după îndeplinirea condițiilor suspensive. „Deschidem sezonul raportărilor semestriale cu vești bune. Performanța primelor 6 luni ne-a depășit așteptările. A fost un semestru record pentru TeraPlast și ne continuăm strategia de creștere.Rezultatele înregistrate în semestrul 1 din 2020 și tranzacția anunțată recent confirmă faptul că, cel puțin o parte a mediului de business funcționează în această perioadă. Am reușit să creăm valoare pentru acționarii noștri prin tranzacția cu Kingspan, pe care am făcut-o la un preț care oferă un randament superior celui de pe BVB”, a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.
TeraPlast, compania-mamă a Grupului, și-a dublat profitabilitatea în primul semestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. EBITDA a crescut de la 15,2 milioane de lei la peste 31 milioane de lei, marcând o marjă de profitabilitate de 15,7%. În aceeași perioadă, cifra de afaceri a crescut cu 17%, la aproape 200 milioane de lei, ca urmare a continuării lucrărilor de infrastructură și a deschiderii de noi șantiere.