Acasă » Termo » Termocentralele din Oltenia vor încheia anul cu o pierdere de 1,2 mld. lei

Termocentralele din Oltenia vor încheia anul cu o pierdere de 1,2 mld. lei

9 octombrie 2019
Cogenerare
energynomics

Complexul Energetic Oltenia, al doilea mare producător de energie electrică din România şi administrator al minelor de lignit şi centralelor termoelectrice din Oltenia, va înregistra în acest an o pierdere brută de 1,209 miliarde de lei, potrivit unui document realizat la nivelul Ministerului Energiei.

Astfel, centralele CE Oltenia vor produce 13,1 TWh de energie electrică (11 TWh net). Costul mediu de producţie este de circa 349 de lei/MWh, cu costul certificatelor inclus, în condiţiile în care preţul mediu al energiei electrice vândute pe piaţă este de circa 256 de lei/MWh, calculat pe întregul an, scrie economica.net.

Veniturile totale ale Complexului sunt estimate la 4,68 miliarde de lei, deci peste un miliard de euro, dar cheltuielile sunt mai mari, de circa 5,89 miliarde lei. Cel mai mult “atârnă” cheltuielile pentru achiziţia de certificate de emisii, 1,6 miliarde de lei pentru producţia de energie aferentă acestui an.

1 thoughts on “Termocentralele din Oltenia vor încheia anul cu o pierdere de 1,2 mld. lei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *