Intensificarea abordării globale a achizițiilor de energie de către consumatorii industriali și evoluția piețelor locale l-au determinat pe Theodor Livinschi, fostul director de vânzări al MET, să fondeze prima companie românească de consultanță și de reprezentare care oferă acest tip de servicii specializate.
partnerg-i se prezintă drept o companie unică în peisajul local de business, care își propune să sprijine consumatorii industriali în achiziția și gestionarea serviciilor de furnizare a celor două comodități. Înainte de a pune bazele partnerg-i, Theodor Livinschi a lucrat vreme de trei ani în cadrul MET România Energy, al patrulea cel mai mare furnizor de energie electrică la finalul anului 2019. Timp de doi ani și jumătate, Theodor Livinschi a coordonat operațiunile de vânzare a serviciilor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii finali.
Cu o experiență de peste 5 ani în domeniul energiei, care completează studiile superioare de specialitate, Theodor Livinschi a avut oportunitatea de a participa activ la finalizarea a două procese importante de fuziune și achiziție, respectiv preluările succesive de către MET ale Repower și RWE.
“În toți acești ani, m-am dedicat reprezentării intereselor companiilor în cadrul cărora am activat, precum și dezvoltării piețelor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale”, spune el. „Am promovat implementarea unor produse inovative pentru piața din România, așa cum erau trasate prin strategiile globale de achiziții ale consumatorilor industriali, dar și garantarea prețurilor oferite acestora și consultarea acestora că parte din procesul de vânzare. Am depus mereu eforturi pentru a suplini focusul responsabililor de achiziții asupra altor proiecte, care uneori le poate distrage atenția de la observarea în detaliu a pieței de energie, prin punerea la dispoziție a tuturor detaliilor relevante pentru o decizie corectă și fundamentată.”
O parte din consumatorii industriali, care sunt subsidiare ale grupurilor internaționale și care dețin fabrici în România, dispun deja de astfel de consultanți, toți fiind companii internaționale, fără reprezentare locală dedicată. În aceste situații, cel mai adesea consultanța este oferită direct de la sediile din Germania, Belgia sau Ungaria. Intențiile companiilor internaționale de uniformizare a strategiilor de achiziții a energiei nu au putut fi materializate, atât datorită specificității piețelor locale, cât și din cauza lipsei unor specialiști dedicați, care să traducă și să adapteze contextul local al piețelor de energie electrică și de gaze naturale.
“Modul general și efectiv de funcționare a piețelor din România este particular. Totuși, nu trebuie renunțat la implementarea de proceduri globale, fie ele de achiziții sau de gestiune, ci trebuie asumat că în prima faza implementarea va fi una parțială, adaptată local, iar apoi – în funcție de evoluția piețelor – va ajunge la un grad de îndeplinire de 100%. Am încredere că vom reuși să creștem gradul de implementare, prin cunoașterea detaliată a mecanismelor locale și sper că acest lucru va contribui și la evoluția piețelor românești de energie, implicând în mod activ și consumatorii industriali, nu doar companiile din lanțul energetic convențional.”
Urmărind evoluțiile recente ale piețelor locale, fondatorul partnerg-i consideră ca acestea sunt favorabile pentru impulsionarea produselor și a abordărilor globale. El consideră că modificările legislative și de reglementare introduse în ultima perioadă sunt echilibrate, dar atrage atenția că în cazul în care unele dintre ele nu sunt gestionate corect, consumatorii industriali pot resimți o presiune suplimentară. Reintroducerea PPA-urilor, flexibilitatea cantitativă și indexarea prețurilor pentru tranzacțiile angro, prevederile Gas Release Program, introducerea decontării la un interval de 15 minute și modificările recente din spectrul echilibrării sunt elementele principale de piață identificate de Theodor Livinschi. Pe lângă acestea, cererea din partea consumatorilor industriali de a fi implicați mai activ și direct în procesul efectiv de achiziție a celor două categorii de mărfuri energetice este în creștere, atât pe fondul presiunii din ce în ce mai mari asupra costurilor în continuare majorare, cât și ca parte a planurilor de abordare globală.
“Nu intenționăm în niciun caz să transferăm presiunea costurilor de la consumatorii industriali către furnizori, deoarece conștientizăm că parteneriatele stabile și predictibile se pot dezvolta doar prin deplin acord comun și avantaj reciproc. Ne propunem însă eliberarea acestei presiuni, în interesul partenerilor noștri, consumatorii industriali, prin abordarea echitabilă a unor produse și mecanisme de achiziție prea puțin utilizate până acum în România și prin transferul de expertiză”, explică Theodor Livinschi.
Contractarea unui consultant de specialitate este rentabilă și oportună pentru consumatorii industriali cu volum consumat anual de energie electrică cuprins între 10.000-500.000 MWh, consideră fondatorul partnerg-i. Peste această limită, eventualii parteneri dispun de personal de specialitate dedicat energiei electrice și gazelor naturale.