CEO contestă în instanţă raportul Curţii de Conturi
Un raport al Curţii de Conturi încheiat în primul trimestru al anului constată că încheierea de către Complexul Energetic Oltenia…
Un raport al Curţii de Conturi încheiat în primul trimestru al anului constată că încheierea de către Complexul Energetic Oltenia…
OPCOM a raportat că tranzacţiile stabilite pentru luna aprilie pe pieţele pe care le administrează au reprezentat peste 90% din…
România a participat săptămâna aceasta la cea de-a 10-a reuniune plenară a Forumului European pentru Energie Nucleară (European Nuclear Energy…
România a reușit să atragă anul trecut 62 de proiecte de investiții străine (ISD), mai multe cu 19% față de…
Avem posibilitatea să continuăm reabilitarea sistemelor centralizate în care am investit deja fonduri europene, dar și oportunitatea de a re-inventa…
Asociația Română a Industriei Fotovoltaice – RPIA speră că guvernul va elabora o strategie energetică naţională clară şi concisă, care…
România are toate şansele să devină un jucător important pe piaţa energetică din Europa de Sud-Est, dar pentru ca acest…
Nuclearelectrica oferă 1,8 milioane de euro, fără TVA, pentru servicii juridice, financiare şi tehnice, inclusiv management de proiect, în vederea…
Compania energetică de stat Hidroelectrica nu va ieși din procedura de insolvență în cursul acestui an, așa cum se estima…
Deși E.ON România a purtat discuţii cu Fondul Proprietatea (FP), care deţine participaţii minoritare în două dintre filialele sale locale,…
Harta de producție și de consum a României se transformă, apreciază Ovidiu Demetrescu, Director General al Societății Hidro Tarnița SA.…
E.ON România a prezentat astăzi bilanțul celor 10 ani de prezență a companiei pe piața de energie locală, rezultatele anului…
Producătorul de ţiţei şi gaze OMV Petrom a realizat, în cei 9 ani de la privatizarea sa, un profit net…
ArcelorMittal Galaţi a investit 4,75 milioane de euro într-o nouă staţie de apă demineralizată, o colaborare între ArcelorMittal Galaţi şi…
Delegați din peste 60 de țări, inclusiv oficiali ai Uniunii Europene, au participat în perioada 20-21 mai 2015, la Haga,…
Nijhuis Industries a încheiat o tranzacţie pentru construcţia stației de epurare a apelor reziduale la Azomureș, în valoare de 12…
Este foarte important să menţinem o piaţă predictibilă, stabilă şi funcţională, consideră Cătălina Dragomir, preşedintele consiliului director al Asociaţiei Române pentru…
Pe 28 şi 29 mai 2015, AIIR-Filiala Valahia împreună cu Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor-UTCB şi Ordinul Auditorilor Energetici din…
În data de 9 iunie, marţi, Asociaţia Română de Biomasă şi Biogaz te invită să afli toate noutăţile despre: Feed…
Viitorul sistem de redevențe în domeniul hidrocarburilor, care ar urma să intre în vigoare până la finalul acestui an, va…
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) va cumpăra, în limita sumei de 25 milioane lei, apă…
OMV Petrom a contractat o linie de credit revolving (cu accesare temporizată) multi-valută în valoare de un miliard de euro,…
Producătorul de gaze naturale Romgaz estimează că va înregistra în acest an un profit net de 1,51 miliarde de lei,…