CIR cere eliminarea ”coșului” de gaze pentru consumatorii eligibili
###author### Peste 96% din sarcina de import de gaze este asigurată de consumatorii industriali, ceea ce a dus la reducerea…
###author### Peste 96% din sarcina de import de gaze este asigurată de consumatorii industriali, ceea ce a dus la reducerea…
Liderul sindicatului Victoria de la Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat pentru Agerpres că Guvernul vrea să preia rafinăria Arpechim din…
###author### Nuclearelectrica (SNN), operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, a raportat pentru anul trecut un profit preliminar de 417,37 milioane…
Guvernul a decis prin ordonanță de urgență să acorde CFR Călători din rezerva de stat, cu titlu gratuit, 32.487 tone…
###author### Compania de servicii geofizice şi geologice Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a raportat pentru…
Adunarea creditorilor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) a aprobat planurile de reorganizare a acestei entități strategice, a declarat pentru…
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, va folosi contestaţia în anulare pentru a scoate compania din insolvenţă după ce Curtea…
Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries,…
GdF Suez a consemnat deprecieri de active în valoare de 14,9 miliarde de euro (20,4 miliarde dolari) anul trecut, scrie…
Veniturile grupului CEZ în România au crescut anul trecut cu 6%, la 427,3 milioane de euro, în timp ce profitul…
Tesla Motors caută amplasamentul potrivit pentru cea mai mare fabrică de baterii litiu-ion din lume pe care vrea s-o construiască,…
Cifra de afaceri a producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) a crescut cu 1,5% anul trecut, la 3,89 miliarde…
Platforma de tranzacţionare energie electrică şi gaze Opcom va fi privatizată până la sfârşitul anului prin vânzarea de acţiuni către…
Compania de distribuție a gazelor naturale din Grecia (DEPA) a încheiat un contract pe 10 ani de furnizare de gaze…
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat miercuri Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la neconstituționalitatea Legii de aprobare a Ordonanței…
CEZ România va continua să investească anual între 40 și 50 milioane euro în reţelele de distribuţie de energie electrică,…
Transgaz Mediaş, compania care operează sistemul național de transport de gaze, a declarat prin directorul său general că are programe…
Taxa de 1,5% pe construcțiile speciale introdusă de la 1 ianurie, nu va fi pusă de distribuitorii de gaze și…
Hidrolectrica a reintrat în insolvenţă după ce mai mulţi traderi de energie au câştigat la Curtea de Apel Bucureşti recursurile…
Marea Britanie a anunțat că va crea o nouă instituție de reglementare pe piața de petrol și gaze naturale, cu…
Preţul cuprului a înregistrat luni pe piaţa americană cel mai important declin din ultima lună, după apariţia informaţiei potrivit căreia…
Nivelul mare de stocuri de gaze din Europa occidentală va înlătura riscul ca instabilitatea din Ucraina, principala rută de tranzit…
Unele investiţii ale Conpet Ploieşti sunt blocate deoarece compania refuză să plătească tarifele cerute de administratorii drumurilor publice, din acest…