Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după Consiliul European pe energie și mediu, că „niciun gram, niciun metru cub de gaz românesc” nu va tranzita proiectul South Stream, ci exporturile de gaze din România se vor face prin Transgaz.
„Anul trecut s-a descoperit un mare zăcământ de gaze în Marea Neagră, în perimetrul Domino, iar zilele acestea s-a descoperit al doilea mare zăcământ tot în Marea Neagră de către Exxon. În condiţiile în care obiectivul nostru este asigurarea 100% a resurselor de gaze necesare economiei româneşti şi Republicii Moldova, ce priorităţi urmează să gândim, în funcţie şi de descoperirile viitoare din Marea Neagră dar şi tereste, sistemul de a putea vinde gaze, cu o singură condiţie, pe care am subliniat-o şi în discuţiile cu domnul Rois (preşedintele OMV – n.r.), de acum două săptămâni, şi în discuţiile cu ambasadorul austriac care a venit la acreditare săptămâna trecută: niciun un gram, niciun metru cub de gaz româneasc nu va tranzita South Stream-ul proiectat şi care ar trebui să meargă prin Bulgaria. Orice metru cub de gaze româneşti către export se va face prin Transgaz”, a subliniat Traian Băsescu.
Traian Băsescu susține că Executivul comunitar greșește când spune că România ar fi afectată în cazul întreruperilor de gaz din Rusia.„Au primit date greşite din ţară, au făcut o analiză greşită. România nu are o problemă de asigurare a resursei energetice. Avem resursă pe care ne-o asigurăm şi avem flexibilitate în asigurarea combustibilului pentru termocentrale. Avem multe termocentrale pe gaze care pot fi trecute imediat pe păcură sau pe cărbune. România nu are o problemă de aprovizionare„, spune el.
Potrivit înaltului oficial, problemele cu aprovizionare sunt în Peninsula Iberică și țările baltice, insularizate de restul Europei și lipsite de capacitate mare de import, deci acolo trebuie intervenit prioritar. Pentru România, interconectarea pe gaze este esențială nu pentru import, ci pentru a exporta, susține Traian Băsescu.